x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence

Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence

09 Dec 2017   •   21:00
Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence

Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt a anulat întâlnirea cu vicepreşedintele american Mike Pence prevăzută în decembrie la Cairo, pentru a protesta faţă de decizia unilaterală a Washingtonului de a declara Ierusalimul drept capitală a Israelului, a anunţat sâmbătă biserica, relatează Reuters şi AFP. 

Decizia anunţată miercuri de preşedintele Donald Trump "a ignorat sentimentele a milioane de arabi", a declarat biserica într-un comunicat, adăugând că a decis să nu-l primească pe Mike Pence în timpul vizitei sale în Egipt. 

Această decizie intervine la o zi după ce marele imam al Al-Azhar, instituţie influentă a islamului, a anulat o întâlnire planificată cu Mike Pence din aceleaşi motive. 

Copţii reprezintă aproape 10% din cei 93 de milioane de egipteni într-o ţară majoritar musulmană. 

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce marchează o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. 

Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat american să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim şi a anunţat că vicepreşedintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile. 

Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, iudaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.AGERPRES

×