x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul din Coreea de Sud a interzis consumul de carne de câine

Parlamentul din Coreea de Sud a interzis consumul de carne de câine

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   12:15
Parlamentul din Coreea de Sud a interzis consumul de carne de câine

Parlamentul din Coreea de Sud a aprobat o lege prin care se interzice consumul de carne de câine.

Potrivit actului normativ aprobat de parlamentarii din Coreea de Sud creșterea, sacrificarea și vânzarea câinilor și a cărnii de câine pentru consum uman vor fi complet interzise din 2027, potrivit Sky News.

Cei care nu respectă noile prevederi legale riscă pedepse de până la trei ani de închisoare sau o amendă de până la 30 de milioane KRW (18.000 de lire sterline). Înființarea de noi ferme de câini, abatoare și instalații de gătit și procesare este interzisă de la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit statisticilor, în fiecare an, în Coreea de Sud, aproximativ un milion de câini sunt crescuți în ferme pentru a fi sacrificați. Ca urmare a campaniilor publice și a controverselor create, în ultimii ani coreenii au început să renunțe la această tradiție. Practic, în ultimii ani, cererea a scăzut până la un nivel minim și numeroase afaceri au fost închise.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coreea de sud carne câine