x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Comunist Chinez elimină limita de două mandate pentru președinte

Partidul Comunist Chinez elimină limita de două mandate pentru președinte

25 Feb 2018   •   14:20
Partidul Comunist Chinez elimină limita de două mandate pentru președinte

Partidul Comunist Chinez (PCC) s-a pronunţat în favoarea ridicării limitei constituţionale de două mandate pentru preşedintele ţării, deschizând astfel calea menţinerii la putere a actualului şef de stat, Xi Jinping, relatează duminică AFP. 

Comitetul Central al PCC a propus scoaterea din Constituţia chineză a menţiunii ce prevede că un preşedinte ''nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive'' de câte cinci ani fiecare, a indicat agenţia Xinhua. Preşedintele Xi, ales în 2013, ar urma să părăsească funcţia în 2023. 

Comitetul a propus, de asemenea, includerea doctrinei lui Xi Jinping în Constituţia ţării. 

Aceste dispoziţii vor fi supuse spre dezbatere parlamentarilor chinezi la sesiunea plenară anuală a Adunării Naţionale Populare (ANP), care se va deschide pe 5 martie. 

La cel de-al XIX-lea congres al PCC, care a avut loc în octombrie 2017, doctrina lui Xi Jinping privind socialismul chinezesc în noua eră a fost introdusă în carta partidului, o onoare rezervată până atunci doar lui Mao Zedong, fondatorul regimului comunist în 1949. AGERPRES

×
Subiecte în articol: xi jinping