x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viața bate filmul! După ce au păscut 300 de kilograme de canabis, oile au devenit capre

Viața bate filmul! După ce au păscut 300 de kilograme de canabis, oile au devenit capre

de Redacția Jurnalul    |    23 Sep 2023   •   19:40
Viața bate filmul! După ce au păscut 300 de kilograme de canabis, oile au devenit capre

În căutare de mâncare, o turmă de oi a descoperit o cultură de cannabis, în Grecia. Pașnicele animale au consumat 300 de kilograme de canabis și au început să sară mai sus decât caprele.

O turmă de oi a intrat într-o zonă pe care se află cea mai mare plantație de canabis medical din Europa Centrală și de Est, lângă Almyros Volos. Aici, oile au mâncat nu mai puțin de 300 de kilograme de canabis.

„Eu sunt bine, dar mai bine sunt oile, cuprinse de nebunie. Ele văd totul în nuanțe frumoase!”, a glumit proprietarul fermei de canabis medicinal, Yiannis Bourounis, citat de Hellas PostEn.

Potrivit fermierului, animalele au început să sară mai sus decât caprele.

„Suntem cea mai mare unitate de canabis din Europa Centrală și de Est. Am pierdut 80% din producție din cauza inundațiilor. În timp ce încercam să salvăm tot ce puteam, deodată vedem oi și capre care pasc normal în interiorul serei.

Au găsit bietele verdețuri pentru a le mânca, pentru că tot restul hranei lor a fost distrus, le place foarte mult cânepa, hașișul și verdețurile.

Animalele trec pe lângă ele. Problema era cum să le alungăm din cultură, pentru că nu plecau cu nimic. Oile au sărit mai sus decât caprele și asta nu se întâmplă niciodată. Logic, din moment ce au mâncat aproximativ 300 de kilograme.”, a precizat Bourounis.

Canabisul este toxic pentru majoritatea animalelor de companie, inclusiv câini, pisici și păsări.

×
Subiecte în articol: oi capre canabis