x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patriarhul Rusiei, huiduit la Kiev

Patriarhul Rusiei, huiduit la Kiev

27 Iul 2009   •   00:00

Mai multe sute de persoane au protestat astăzi, lângă monumentul cneazului Vladimir-creştinătorul Rusiei din Kiev, împotriva vizitei patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill în Ucraina, relatează agenţia de presă Regnum.



Participanţii la acţiunea de protest, unde patriarhul rus urma să oficieze un tedeum împreună cu mitropoliţii Ucrainei - Vladimir, al Moldovei - Vladimir şi al Belarusului - Filaret, au purtat drapelul de stat al Ucrainei, precum şi simboluri ale organizaţiilor ultranaţionaliste UNA-UNSO şi 'Svoboda' şi au scandat lozinci de genul 'Cară-te de aici, popă moscovit colonizator!' şi 'Ucrainei - Biserică Autocefală', 'Un singur popor - o biserică independentă!', după cum relatează aceeaşi agenţie rusă de presă, citată de Agerpres.

La poalele dealului unde se află monumentul lui Vladimir-creştinătorul s-au încăierat reprezentanţi ai formaţiunilor ultranaţionaliste, susţinătoare a bisericii ucrainene independente de Moscova, şi cazacii proruşi, partizani ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată canonic Patriarhiei Ruse. Patriarhul Kirill a fost apărat de un scut uman format din măicuţe şi copii.

Aproximativ 65% dintre vizitatorii popularei publicaţii electronice 'Unian-Relighia', răspunzând la întrebarea redacţiei:'Ce aşteptaţi de la vizita patriarhului Rusiei în Ucraina?' au optat pentru varianta 'Aprofundarea conflictului interconfesional'.

Patriarhia Moscovei a insistat că vizita liderului Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina are strict un caracter pastoral, încercând să îndepărteze orice implicaţie politică a acesteia. Însă după cum a fost întâmpinat patriarhul Kirill la Kiev, vizita acestuia nu se anunţă una liniştită, concluzionează comentatorul de la postul public rusesc de televiziune Pervâi Kanal. Circa 5.800 de poliţişti au fost mobilizaţi la Kiev pentru supravegherea ordinii publice în legătură cu vizita patriarhului rus (27 iulie-5 august).

În semn de reconciliere cu autorităţile ucrainene, patriarhul rus a depus o coroană de flori la monumentului victimelor Holodomorului, eveniment considerat de Moscova excesiv politizat de actuala putere ucrainene care susţine că Marea Foamete din anii '30 ai secolului trecut a fost îndreptată exclusiv împotriva ucrainenilor, potrivit Pervâi Kanal.

×
Subiecte în articol: externe