Poliţia şi agenţii federali americani au percheziţionat, marţi, domiciliul din Las Vegas (Nevada) al lui Conrad Murray, fostul medic personal al lui Michael Jackson, relatează AFP.
Posturile locale de televiziune au prezentat imagini cu vehicule ale poliţiei staţionate în faţa casei lui Conrad Murray. Potrivit site-ului TMZ.com, care a anunţat primul decesul starului american la 25 iunie, la percheziţia de marţi participă membri ai Agenţiei americane pentru combaterea drogurilor (DEA) şi agenţi ai poliţiei din Los Angeles, fiind căutate fişe medicale ale "regelui pop".
Săptămâna trecută, agenţii federali americani au percheziţionat la Houston (statul Texas) unul dintre birourile medicului lui Michael Jackson, căutând dovezi în sprijinul acuzaţiei de "omucidere".
Potrivit unor surse citate de CNN, Poliţia din Los Angeles a stabilit luni că medicul Conrad Murray i-ar fi administrat starului un medicament puternic, care i-ar fi provocat moartea.
Citește pe Antena3.ro