x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Perturbări majore ale traficului în anumite părți ale Regatului Unit din cauza zăpezii și gheții

Perturbări majore ale traficului în anumite părți ale Regatului Unit din cauza zăpezii și gheții

27 Dec 2017   •   20:30
Perturbări majore ale traficului în anumite părți ale Regatului Unit din cauza zăpezii și gheții

Vântul puternic, zăpada abundentă şi gheaţa formată în timpul nopţii de marţi spre miercuri au cauzat perturbări majore ale traficului în anumite părţi ale Regatului Unit, fiind afectate autostrăzi şi terminale de transport din întreaga ţară. De asemenea, mii de case au rămas fără curent electric, informează agenţia Press Association. 

Condiţiile meteorologice glaciare au afectat mai multe curse feroviare şi aeriene. Operatorii zborurilor de pe aeroporturile Stansted şi Luton i-au avertizat pe pasageri în legătură cu posibilitatea unor posibile întârzieri chiar de până la două ore, din cauza zăpezii, şi i-au sfătuit să verifice statutul curselor. 

Western Power Distribution a comunicat că peste 13.000 de case au rămas fără electricitate, majoritatea în regiuni din Anglia şi Ţara Galilor. 

Ninsoarea va continua să cadă şi pe tot parcursul zilei de miercuri, au anunţat meteorologii. Met Office (Serviciul de meteorologie din Marea Britanie) a emis cod galben de ploaie şi zăpadă pentru mai multe regiuni din Anglia, inclusiv pentru capitala Londra, şi un avertisment separat pentru gheaţă pentru Irlanda de Nord, şi pentru regiuni din Anglia şi Scoţia. Agenţia de Mediu a emis şi 14 avertismente de inundaţii.

AGERPRES

×