x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste jumătate dintre bogaţii lumii se aşteaptă să trăiască 100 de ani

Peste jumătate dintre bogaţii lumii se aşteaptă să trăiască 100 de ani

19 Apr 2018   •   14:13
Peste jumătate dintre bogaţii lumii se aşteaptă să trăiască 100 de ani

Mai mult de jumătate dintre investitorii înstăriţi din întreaga lume se aşteaptă să atingă vârsta de 100 de ani, iar două treimi intenţionează să lucreze o perioadă îndelungată pentru a-şi asigura o pensie confortabilă, arată rezultatele unui sondaj dat joi publicităţii, informează Reuters. 

UBS Investor Watch, care a intervievat 5.000 de persoane cu active de cel puţin un milion de dolari, a descoperit că nouă din zece investitori îşi ajustează obiceiurile de cheltuieli şi fac investiţii pe termen lung pentru a-şi finanţa longevitatea. În schimb, aproape un sfert din respondenţii din SUA şi Marea Britanie au declarat că nu fac niciun fel de astfel de modificări financiare, ceea ce scoate în evidenţă un deficit în planurile de pensionare în două dintre cele mai importante economii ale lumii, pe măsură ce speranţa de viaţă creşte, în special în rândul bogaţilor. 

"Până recent, ideea de a trăi 100 de ani părea absurdă. Acum pare să devină un lucru obişnuit", a declarat Nick Tucker, directorul pentru Marea Britanie la UBS Wealth Management. 

Potrivit lui Nick Tucker, viitorii centenari trebuie să îşi facă planuri pentru o pensie de 30-40 de ani. Aceasta înseamnă producerea şi protejarea avuţiei de-a lungul tuturor ciclurilor economice în această perioadă şi să decidă cum îşi vor împărţi mai eficient banii cu moştenitorii. 

Perspectiva unei vieţi mai lungi şi a transmiterii unei moşteniri mai mici către succesori îi îngrijorează pe 35% din respondenţi, în timp ce 62% au declarat că au de gând să doneze o parte mai mare din avuţia lor încă din timpul vieţii. 

"La momentul decesului, copiii tăi ar putea avea 40, 50 sau chiar 60 de ani. În acest caz, avuţia ar putea să nu fie la fel de utilă precum era atunci când erau tineri. Acesta este motivul principal pentru care vedem cum moştenirea este împărţită mai devreme sau transferată nepoţilor în locul copiilor", a spus Nick Tucker. AGERPRES

×
Subiecte în articol: oameni bogati viata lunga