x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste un milion de români în Italia

Peste un milion de români în Italia

de Carmen Plesa    |    12 Iun 2008   •   00:00

18: 02 Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia, potrivit ultimului raport al Caritas, citat de Il Messagero. Astfel, la începutul lui 2008, în Peninsulă erau înregistraţi 1.016.000 de români. Aproape trei sferturi dintre ei sunt în Italia ca să muncească. Numai anul trecut, 10.000 de imobile din Roma au fost cumpărate de români. 72 la sută dintre românii aflaţi în Italia au studii superioare. 90 la sută dintre ei au un venit mediu lunar de 1.030 euro. Un român din doi (52 la sută din total) are o părere bună despre italieni.



Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia, potrivit ultimului raport al Caritas, citat de Il Messagero. Astfel, la începutul lui 2008, în Peninsulă erau înregistraţi 1.016.000 de români. Aproape trei sferturi dintre ei sunt în Italia ca să muncească. Numai anul trecut, 10.000 de imobile din Roma au fost cumpărate de români. 72 la sută dintre românii aflaţi în Italia au studii superioare. 90 la sută dintre ei au un venit mediu lunar de 1.030 euro. Un român din doi (52 la sută din total) are o părere bună despre italieni.

ÎN LAZIO – COMUNITATEA CEA MAI NUMEROASĂ. Cu circa 200.000 de prezenţe, dintre care 100.000 în provincia Roma, Lazio este regiunea italiană care numără cel mai mare număr de români pe teritoriul său. Urmează Lombardia (include Milano), unde românii sunt 160.000 şi Piemonte, unde se găsesc 130.000 de cetăţeni români.

MAI MULT VICTIME DECâT INFRACTORI. Potrivit Caritas, care citează raportul asupra criminalităţii în Italia a Ministerului de Interne, expresia "imigrant=infractor " nu se potriveşte cu românii, deoarece doar unul din cinci denunţuri se referă la un cetăţean comunitar. Străinii din Italia acoperă două treimi din cererea de forţă de muncă din Peninsulă, iar românii sunt pe primul loc între imigranţi la acest capitol.

Angajaţii români  asigură 1,2 procente din PIB-ul italian. Cei mai mulţi români lucrează în construcţii, apoi în asistenţa familială, în hoteluri şi restaurante, dar şi agricultură.

Salariile lor sunt inferioare mediei percepute de imigranţi în Italia, iar femeile (care reprezintă 53,4 la sută din cetăţenii noştri aflaţi în Peninsulă) câştigă cu aproape 40 la sută mai puţin decât bărbaţii.

DISCRIMINAREA. Potrivit Oficiul Naţional Antidiscriminare Rasială din Italia, românii se lovesc de probleme din lipsă de informaţii, de asistenţe legală şi pregătire, sunt abuzaţi la locul de muncă (în special în sectorul construcţiilor). Problema de care se lovesc cel mai des româncele este molestarea sexuală la locul de muncă. Românii sunt, de asemenea, victime ale celor care răspund de siguranţa publică, au dificultăţI birocratice şi li se pun tot felul de piedici când trebuie să beneficieze de servicii sociale.

×
Subiecte în articol: diaspora romani italia romănii