x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Piraţii somalezi cer 14 milioane de euro în schimbul unei nave turceşti

Piraţii somalezi cer 14 milioane de euro în schimbul unei nave turceşti

07 Sep 2009   •   00:00

Piraţi somalezi care reţin de peste două luni un cargou turcesc au solicitat 14 milioane de euro pentru a-l elibera, împreună cu cei 23 de membri de origine turcă ai echipajului, a anunţat astăzi avocatul companiei căreia îi aprţine nava, citat de AFP.



"Răscumpărarea cerută este de 20 de milioane de dolari, dar, în general, în deturnări ca aceasta, se ajunge la un acord de 10 până la 20 la sută din suma cerută", a declarat telefonic Nilgun Yamaner, care reprezintă compania Horizon Martime and Trade, cu sediul la Istanbul.

"În cazul nostru, aceasta corespunde unei sume cuprinse între două şi patru milioane de dolari, cu aproximaţie", a declarat aceasta.

Avocatul a spus că, în opinia sa, va fi încheiat în curând un acord cu piraţii, fără să ofere alte detalii.

Cargoul Horizon-1 se află staţionat în portul Eyl din nordul Somaliei, în provincia Puntland, care se află sub controlul piraţilor.

În momentul în care a fost deturnat de piraţi, la 8 iulie, cargoul turcesc se îndrepta dinspre Arabia Saudită spre Iordania, cu o încărcătură de sulfură de hidrogen la bord.

O serie de vapoare turceşti au fost deturnate de piraţi în această zonă, după care şi-au reluat ruta, în schimbul plăţii unei răscumpărări.

×
Subiecte în articol: externe piraţi somalezi