x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Politicianul conservator Ulf Kristersson a fost ales premier al Suediei

Politicianul conservator Ulf Kristersson a fost ales premier al Suediei

17 Oct 2022   •   18:56
Politicianul conservator Ulf Kristersson a fost ales premier al Suediei

Parlamentul Suediei a aprobat, luni, numirea în funcţia de prim-ministru a politicianului conservator Ulf Kristersson, liderul coaliţiei de centru-dreapta de la Stockholm, pe baza unui program care vizează combaterea infracţionalităţii şi limitarea imigraţiei.

Ulf Kristersson, în vârstă de 58 de ani, a fost confirmat în funcţia de prim-ministru cu un raport de voturi de 176 la 173, potrivit agenţiei The Associated Press.

Ulf Kristersson beneficiază de majoritate în Riksdag, Parlamentul Suediei, prin alianţa cu formaţiunea Democraţii Suediei, fondată în anii 1980 de politicieni de extremă-dreapta. Partidul şi-a modificat doctrina în ultimii ani, orientându-se spre curentul politic principal, dar grupurile parlamentare îl considerau până acum prea radical pentru o colaborare.

Coaliţia de centru-dreapta condusă de Ulf Kristersson este formată din Partidul Moderat, Partidul Creştin-Democrat şi Partidul Liberal.

"Este minunat, sunt recunoscător. Sunt bucuros că am primit încrederea Parlamentului, sunt umil în faţa sarcinilor care ne aşteaptă", a declarat Ulf Kristersson.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ulf Kristersson premier suedia