x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de polițiști afgani, dați afară de către gardienii moralității pentru că nu purtau barbă

Sute de polițiști afgani, dați afară de către gardienii moralității pentru că nu purtau barbă

de Şerban Mihăilă    |    21 Aug 2024   •   07:00
Sute de polițiști afgani, dați afară de către gardienii moralității pentru că nu purtau barbă

​​​​​​​Pe barba lor, sute de polițiști afgani au rămas fără slujbă. Ei nu au vrut să interpreteze legea islamică după placul talibanilor. Conducerea de la Kabul a anunțat că Ministerul taliban al Moralității  a concediat peste 280 de membri ai forțelor de securitate, deoarece nu și-au lăsat barbă. Același minister a mai precizat că, în ultimul an, peste 13.000 de persoane au fost reținute în Afganistan pentru „acte imorale”, iar zeci de mii de instrumente muzicale au fost distruse.

Într-un raport anual asupra activității sale, așa-numitul „Minister afgan pentru Prevenirea Viciilor și Propagarea Virtuții” a anunțat, ieri, că aproximativ jumătate dintre persoanele reținute anul trecut pentru „acte imorale” au fost eliberate după 24 de ore. Ministerul nu a specificat însă tipul presupuselor infracțiuni sau sexul deținuților.

Mohibullah Mokhlis, director de planificare și legislație în cadrul ministerului, a mai afirmat, într-o conferință de presă, că oficialii au distrus 21.328 de instrumente muzicale în ultimul an și au împiedicat „mii de operatori de computere” să vândă filme „imorale și lipsite de etică” în piețe.

În plus, ministerul a identificat 281 de membri ai forțelor de securitate care nu aveau barbă, iar aceștia au fost concediați, a mai spus el, pentru modul cum au interpretat legea islamică.

Restricții peste restricții

Ministerul Moralității, care a preluat sediul desființat al Ministerului Femeilor din Kabul, după ce talibanii au revenit la putere, în 2021, este criticat îndelung de către organizațiile pentru drepturile omului, precum și de către Organizația Națiunilor Unite pentru restricțiile impuse femeilor și pentru reprimarea libertății de exprimare.

Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Afganistan a raportat cazuri în care funcționari ai Ministerului Moralității au oprit și reținut femei, uneori pentru câteva ore, pentru că acestea nu au respectat interpretarea talibană privind îmbrăcămintea islamică.

Talibanii au calificat acuzațiile de detenție drept „nefondate” și spun că normele aplică interpretarea lor în privința legii islamice și a obiceiurilor afgane.

Ministerul Moralității nu a oferit cifre sau detalii în privința supravegherii ținutei femeilor sau a călătoriilor acestora fără un tutore de sex masculin, pe care autoritățile le-au interzis, de asemenea, pe distanțe mai lungi.

Ministerul s-a rezumat să precizeze că lucrează la noi proceduri pentru a se asigura că sunt respectate toate regulile islamice de îmbrăcăminte, într-un plan elaborat sub atenta supraveghere a liderului spiritual suprem, care se află în orașul Kandahar, din sudul țării.

„Pe baza îndrumărilor liderului suprem, a fost formulat și aprobat proiectul de plan pentru respectarea hijabului, ce face parte din vestimentația islamică a femeilor.”, a spus Mokhlis, citat de Reuters.

Ministerul Moralității declarase anterior că femeile ar trebui să își acopere fața sau să poarte o burka, acoperindu-se în totalitate, și că în punerea în aplicare a acestei măsuri ar trebui implicați mai degrabă membrii de sex masculin ai familiei, decât femeile, în mod direct.

Majoritatea femeilor afgane își acopereau părul în public în această țară conservatoare chiar și înainte de preluarea puterii de către talibani, însă unele, în special în Kabul, nu își ascundeau de obicei fața sau nu purtau burka.

Mokhlis a mai declarat că ministerul său a prevenit puțin peste 200 de cazuri de vânzare de femei și mai mult de 2.600 de cazuri de violență împotriva femeilor.

Recent, guvernul taliban al Afganistanului nu le-a recunoscut pe cele trei femei care au reprezentat statul asiatic la Jocurile Olimpice de la Paris. Un purtător de cuvânt al regimului de la Kabul i-a menționat într-o declarație oficială doar pe bărbații care au luat startul în întrecerile olimpice.

Comitetul Olimpic Internațional a confirmat la vremea respectivă prezența la Jocurile Olimpice a unei delegații formate din șase sportivi afgani, trei femei și trei bărbați, în urma consultărilor avute cu Comitetul Olimpic Național al Afganistanului, aflat în exil în acest moment.

Dintre cei șase sportivi afgani, cinci locuiesc în afara Afganistanului. Este vorba despre toate cele trei femei și doi dintre bărbați. Singurul care locuiește în prezent pe teritoriul statului taliban este un judokan.

 

×