Un protest al deputaţilor opoziţiei împotriva unui plan de a diminua accesul media în parlamentul polonez a oprit activitatea camerei şi a dus la amânarea unui vot cheie asupra bugetului, relatează vineri Reuters.
Acţiunea de protest a început când un parlamentar al opoziţiei a urcat pe podiumul din legislativ cu o pancartă pe care era scris 'presa liberă'. El a fost exclus de la dezbatere de către preşedintele parlamentului, care este din cadrul Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare.
Alţi membri ai opoziţiei l-au urmat pe deputat şi au urcat pe podium, scandând 'presa liberă' şi 'fără cenzură'.
Un plan al autorităţilor poloneze de a restricţiona accesul jurnaliştilor în parlament a stârnit vineri proteste ample ale instituţiilor media private, în contextul îngrijorărilor că guvernul vrea să limiteze libertatea presei, menţionează Reuters.
Regulile, propuse de conducerea Sejm, camera inferioară a parlamentului, restricţionează la cinci numărul posturilor de televiziune care pot înregistra sesiunile parlamentare şi limitează numărul jurnaliştilor care pot intra în clădirea legislativului. Regulile ar urma să intre în vigoare anul viitor.
"În primul rând, restricţia nu îi loveşte pe jurnalişti, ci chiar drepturile cetăţenilor de a fi informaţi despre activităţile persoanelor pe care le-au ales în parlament", se arată într-un comunicat transmis vineri de cele mai mari instituţii media independente din Polonia.
Măsura se adaugă unei serii de decizii luate de Partidul Lege şi Justiţie de a-şi spori autoritatea. Într-un an de când a preluat puterea, PiS şi-a întărit controlul asupra instituţiilor media publice şi a procuraturii şi a încercat să slăbească cea mai înaltă instanţă a ţării.
Partidul, condus de Jaroslaw Kaczynski, a spus că noile reguli privind accesul în Sejm nu sunt limitări. "Nu cred că este nimic în neregulă. Nu cred că acest lucru restricţionează drepturile jurnaliştilor", a spus joi purtătoarea de cuvânt a PiS, Beata Mazurek, citată de media poloneze.
Biroul Sejm a precizat că acest plan, care propune limitarea numărului de acreditări pentru accesul în principala clădire a legislativului la doar două pentru fiecare instituţie media, 'se inspiră' din felul în care activitatea jurnaliştilor este reglementată în Parlamentul European şi în alte ţări.
Conform unui document publicat pe site-ul Sejm, 300 de acreditări media permanente şi 200 temporare au fost emise în acest an, iar când Sejm este în sesiune, sunt oferite până la 300 de acreditări zilnice. Asta înseamnă că până la 800 de jurnalişti se pot afla în parlament în acelaşi timp. AGERPRES