x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia şi Finlanda ar putea interzice intrarea turiştilor ruşi

Polonia şi Finlanda ar putea interzice intrarea turiştilor ruşi

23 Aug 2022   •   16:41
Polonia şi Finlanda ar putea interzice intrarea turiştilor ruşi

Cinci state membre ale Uniunii Europene care au frontieră cu Rusia ar putea interzice intrarea turiştilor ruşi pe teritoriile lor în cazul în care UE nu introduce o restricţie la nivelul blocului comunitar, a anunţat marţi ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, informează Reuters.

Statele respective sunt Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Polonia.

''Am discutat cu miniştrii din toate aceste ţări... Nu văd multe diferenţe din punct de vedere politic'', a declarat Landsbergis la Vilnius.

''Turiştii ruşi nu ar trebui să fie în Uniunea Europeană... Ţara lor este implicată în genocid'', a adăugat şeful diplomaţiei lituaniene.

Miniştrii de externe din UE vor analiza luni o propunere de interdicţie la nivelul UE contra turiştilor ruşi.


La începutul săptămânii trecute, Finlanda s-a pronunţat pentru interzicerea intrării turiştilor ruşi în Uniunea Europeană.

''Nu cetăţenii ruşi au început războiul, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că ei susţin războiul. Nu cred că este corect ca cetăţenii ruşi să poată intra în UE şi în spaţiul Schengen şi să meargă să admire peisajele în timp ce Rusia omoară oameni în Ucraina'', a declarat premierul finlandez Sanna Marin în timpul unei reuniuni cu omologii săi norvegian, danez şi suedez şi cu cancelarul german, găzduită de Oslo.

 

×