Premierul Victor Ponta a comparat o eventuală reîntoarcere a lui Silvio Berlusconi în funcţia de premier al Italiei cu reîntoarcerea lui Ceauşescu ca preşedinte în România, declaraţie făcută la Torino, cu ocazia mitingului socialiştilor europeni pentru susţinerea candidatului Partidului Democrat la poziţia de prim-ministru, informează mediafax.ro.
"Pentru noi, alăturându-ne Europei ca ţară fostă comunistă a fost mult mai mult decât a fost pentru dumneavoastră, a fost un vis. Berlusconi nu este parte din acest vis, pentru că e un coşmar. Nu mi-aş putea imagina Italia cu Berlusconi la putere din nou, aşa cum nu-mi pot imagina România cu Ceauşescu înapoi. Acest trecut trebuie să rămână acolo, iar ceea ce este important este viitorul", le-a spus Ponta, în limba italiană, celor adunaţi la Torino.
Ponta a mai afirmat că este sigur că Pier Luigi Bersani, candidat pentru poziţia de premier al Italiei, este şansa cea mai bună nu doar pentru italieni, ci şi pentru cei peste un milion de români care trăiesc şi muncesc în această ţară.
"În septembrie, înaintea campaniei electorale în România, PPE a venit la Bucureşti să susţină (PDL, n.r.), dar nu a ajutat, pentru că noi am obţinut 60% din voturi. Tot mai multe partide din PPE vorbesc de mai multă Europă, dar am văzut ieri ce se întâmplă şi ce înseamnă pentru ei: mai multă Europă, mai puţini bani pentru UE. Mai multă Europă pentru cine?", a mai spus Ponta.