x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Populaţia lumii va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni în 2050

Populaţia lumii va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni în 2050

02 Apr 2019   •   17:04
Populaţia lumii va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni în 2050
Sursa foto: Victor Stroe

Populaţia lumii va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni în 2050 şi va creşte în continuare la aproximativ 11 miliarde până la sfârşitul secolului, potrivit unui raport al ONU publicat luni şi citat de agenţia Xinhua.
"Populaţia lumii, estimată la 7,7 miliarde în 2019, continuă să crească, deşi la o rată descrescătoare. Se preconizează că va continua să crească ajungând la circa 9,7 miliarde în 2050 şi va creşte în continuare la aproximativ 11 miliarde până la sfârşitul secolului", potrivit raportului ONU.
Raportul Naţiunilor Unite este intitulat "Revizuirea şi evaluarea programului de acţiune al Conferinţei internaţionale privind populaţia şi dezvoltarea şi contribuţia sa la monitorizarea şi revizuirea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă".
Raportul a fost prezentat de secretarul general al ONU Antonio Guterres la cea de-a 52-a sesiune de fond a Comisiei ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare, care a avut loc luni.
"Creşterea continuă a populaţiei globale şi o creştere preconizată a prosperităţii vor exercita o presiune suplimentară asupra resurselor naturale şi ecosistemelor", se arată în raport.
"Populaţia lumii devine din ce în ce mai mare, mai bătrână, mai mobilă şi mai concentrată spaţial decât înainte", potrivit raportului.
În acest an este marcată cea de-a 25-a aniversare a realizării unui punct de reper în cooperarea globală - adoptarea Programului de acţiune al Conferinţei internaţionale privind populaţia şi dezvoltarea, la Cairo în Egipt, în 1994.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: populaţie glob