Precum în România, şi autorităţile portugheze se văd nevoite să recurgă la reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, dar şi la creşterea vârstei de pensionare de la 65, la 66 de ani.
“Aceste eforturi sunt necesare pentru a încheia cu succes programul de asistenţă care se încheie în iunie 2014. Sacrificiile cerute sunt indispensabile pentru a ne asigura viitorul”, a explicat ministrul de Finanţe Maria Luis Albuquerque, citată de France Presse.
Efortul bugetar solicitat Portugaliei se ridică în total la 3,9 miliarde de euro, adică 2,3% din Produsul Intern Brut (PIB), a precizat ministrul. “Suntem pe calea cea bună pentru a ne recupera independenţa financiară”, a mai spus aceasta.
Portugalia, aflată sub asistenţă financiară din mai 2011, a fost nevoită să se angajeze că-şi va reduce deficitul public la 4% din PIB în 2014.
Ministrul de Finanţe a anunţat că angajaţii din sectorul public care câştigă peste 600 de euro (811 dolari) pe lună vor avea salariul tăiat cu până la 12% anul viitor, ca parte a ultimei runde de măsuri de austeritate adoptate în schimbul unui plan de salvare internaţional de 78 miliarde de euro în 2011, informează şi Associated Press. De asemenea, pensiile foştilor angajaţi guvernamentali de peste 600 de euro pe lună vor fi reduse cu aproximativ 10%.
Partidele de opoziţie şi sindicatele cer mai puţină austeritate şi mai multe cheltuieli guvernamentale pentru a încuraja creşterea economică.
Portughezii au făcut deja faţă anul acesta unei creşteri a impozitelor, în timp ce rata şomajului a luat avânt. “Clasa de mijloc va continua să fie marea victimă a acestei crize financiare pe care o trăieşte Portugalia. Este un atac la adresa statului social, un furt, o lovitură în spinare”, cam acestea au fost comentariile criticilor acestor măsuri, atât în rândul oamenilor obişnuiţi, cât şi al liderilor opoziţiei.
“Bugetul pe 2014 este ultima şansă a Portugaliei de a dovedi că se ţine de cuvânt în privinţa obiectivelor propuse”, a explicat pentru AFP o susă europeană.
Semn încurajator, economia Portugaliei a ieşit din recesiune în al doilea trimestru. Dar marea necunoscută rămâne Curtea Constituţională, care a cenzurat deja mai multe măsuri de austeritate. În aprilie, Curtea a ras dintr-o semnatură economii evaluate la 1,3 miliarde de euro.
Citește pe Antena3.ro