În loc să zboare cu avionul până acasă, în Arizona, Statele Unite, patrupedul a fost trimis în Irlanda.
"Când mi-a zis mama, am spus: "Câinele meu a ajuns până în Irlanda? Cum adică în Irlanda? Nici macar în Florida, ci în Irlanda!", a declarat Meredith Grant, stâpana câinelui.
Când şi-au dat seama de încurcătură, angajaţii i-au rezervat un al doilea zbor transatlantic, astfel câinele a petrecut 24 de ore într-o cuşcă specială, la ece mii de metri altitudine.
"E evident că au mai multă grijă de bagaje decât de animalele de companie. E doar un câine, ce le pasă, nu?"
Revederea a fost emoţionantă nu doar pentru stăpână, ci şi pentru patrupedul speriat.
Potrivit Metro.co.uk, compania şi-a cerut scuze şi a returnat valoarea biletului, însă stâpana lui Hendrix vrea acum ca persoana responsabilă pentru acest detur, să fie pedepsită.
Citește pe Antena3.ro