Acesta a salutat într-un comunicat declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care "a susţinut încă o dată Libanul", menţionând organizarea în curând a unui summit internaţional. Mikati şi-a reiterat "sprijinul pentru apelul Franţei şi Statelor Unite" pentru un armistiţiu.
Bombardamentele israeliene lansate sâmbătă asupra Libanului au provocat moartea a 23 de persoane, a anunţat duminică Ministerul libanez al Sănătăţii.
Loviturile israeliene asupra oraşelor şi satelor din sudul Libanului, asupra periferiei sudice a Beirutului şi asupra altor regiuni "au ucis 23 de persoane şi au rănit alte 93", potrivit unui comunicat al ministerului.
Ministrul libanez al educaţiei, Abbas al-Halabi, a anunţat duminică amânarea începerii anului şcolar. Astfel, toţi cei 1,25 milioane de copii, de la grădiniţă până la liceu, se vor întoarce la şcoală pe 4 noiembrie, din cauza războiului dintre Israel şi gruparea Hezbollah.
"Ministerul nu vrea şi nu îşi poate permite să-şi asume responsabilitatea pentru pericolul care îi ameninţă" pe elevi şi pe profesori, "de aceea începerea anului şcolar va avea loc pe 4 noiembrie", şi nu în octombrie cum era prevăzut, a spus Halabi într-o conferinţă de presă.