Scandalul pe marginea serviciilor secrete din Luxemburg a dus la demisia premierului Jean-Claude Juncker, politicianul care s-a impus şi în Europa ca apărător al corectitudinii şi clarităţii.
Pentru mulţi europeni, el reprezintă figura emblematică a zonei euro. Opt ani la rând, până la începutul anului 2013, Jean-Claude Juncker a condus lucrările celor 17 miniştri de Finanţe din selectul club financiar. În calitate de şef, el a elaborat planurile de salvare, a decis ştergerea datoriilor şi supravegherea băncilor aflate în dificultate.
Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului timp de 18 ani, a fost constrâns să demisioneze miercuri după pierderea aliaţilor săi socialişti în urma unui scandal legat de serviciile de informaţii, relatează AFP.
În timp ce socialiştii au depus o moţiune solicitând disoluţia Camerei deputaţilor şi organizarea alegerilor anticipate în decurs de trei luni, Juncker a anunţat că îşi va înainta demisia joi dimineaţă după un consiliul al Guvernului.
O comisie de anchetă parlamentară a fost formată în decembrie 2012 după dezvăluirea unor nereguli şi practici frauduloase comise în anii 2004-2009 de către serviciul de informaţii, plasat sub autoritatea premierului. Parlamentul îl acuză pe Juncker că ar fi neglijat acţiunile serviciilor secrete luxemburgheze. Anchetele privind dubioasele atentate cu bombă din 1984 până în 1986 nu s-au soldat cu nici un rezultat.Doi presupuşi atentatori sunt acum chestionaţi de judecători. Cei care au pus la cale atentatul rămân necunoscuţi. Presa germană ca şi cea din Ducat speculează că serviciile secrete din state membre ale NATO, ca şi membrii familiei domnitoare ar fi implicate în atentate.
Juncker a respins acuzaţiile dar şi-a anunţat demisia, pentru a evita un vot de blam în Parlament. Cel mai longeviv premier din Uniunea Europeană a recunoscut că s-a implicat prea mult în criza datoriilor din Europa. El planificase să se aplece mai mult asupra problemelor din Luxemburg.
După demisia, miercuri, a lui Jean-Claude Juncker, recordul de longevitate politică a actualilor lideri europeni îi revine lui Heinz Fischer, preşedintele Austriei de nouă ani (25 aprilie 2004), printre liderii politici europeni aflaţi în funcţie de cel mai mult timp fiind şi preşedintele român Traian Băsescu, informează AFP.