x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Belgiei: "Trei suspecţi au fost arestaţi", printre care Salah Abdeslam

Premierul Belgiei: "Trei suspecţi au fost arestaţi", printre care Salah Abdeslam

18 Mar 2016   •   22:44
Premierul Belgiei: "Trei suspecţi au fost arestaţi", printre care Salah Abdeslam

Trei suspecţi, printre care Salah Abdeslam, suspectul-cheie al atentatelor mortale din noiembrie la Paris, au fost arestaţi vineri la Bruxelles, a anunţat în timpul serii prim-ministrul belgian Charles Michel, informează AFP.

"L-am arestat pe Salah Abdeslam, trei suspecţi au fost arestaţi", a afirmat Michel într-o declaraţie în faţa presei la Bruxelles, în prezenţa preşedintelui francez Francois Hollande.

×