x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Finlandei afirmă că ţara sa nu va prelua preşedinţia Uniunii Europene în locul României

Premierul Finlandei afirmă că ţara sa nu va prelua preşedinţia Uniunii Europene în locul României

13 Noi 2018   •   21:30
Premierul Finlandei afirmă că ţara sa nu va prelua preşedinţia Uniunii Europene în locul României

Premierul Finlandei, Juha Sipila, a anunţat marţi că guvernul său şi-a ridicat luni gradul de pregătire în cazul unei eventuale cereri a României de a inversa ordinea preluării preşedinţiei Uniunii Europene, anul viitor, dar a precizat că nu a fost formulată nicio astfel de cerere, transmite radioteleviziunea publică finlandeză Yle. 

Sipila a afirmat că tensiunile politice din România nu vor afecta calendarul preşedinţiei UE. El a declarat agenţiei de presă STT că România nu are nicio intenţie de a-şi amâna termenul de şase luni la preşedinţia UE. În primul semestru din 2019, această funcţie urmează să fie preluată de România, iar în semestrul al doilea, de Finlanda. 

Luni, preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut că guvernul de la Bucureşti nu este pregătit pentru asigurarea preşedinţiei europene. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Juha Sipila