x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul ungur Viktor Orban, reales președinte al partidului Fidesz

Premierul ungur Viktor Orban, reales președinte al partidului Fidesz

29 Sep 2013   •   09:21
Premierul ungur Viktor Orban, reales președinte al partidului Fidesz

Premierul ungar Viktor Orban a fost reales sâmbătă președinte al partidului la putere Fidesz, în cadrul celui de-al 25-lea Congres al formațiunii politice, relatează MTI, citată de Agerpres.

Vicepreședinții formațiunii Lajos Kosa, Ildiko Gall Pelczne și Zoltan Pokorni au fost și ei realeși, iar Janos Lazar l-a înlocuit pe Mihaly Varga în calitate de vicepreședinte al Fidesz.

Ungaria funcţionează mai bine, este mai puternică şi are rezultate mai bune decât înainte, le-a spus Orban participanţilor la Congres, după ce a fost reales. El a precizat că înainte să devină premier, această funcţie nu era prea căutată, adăugând că unul dintre predecesorii săi a demisionat la mijlocul mandatului, iar următorul a fost nevoit să plece repede, după ce le-a impus ungurilor un pachet de legi de austeritate.

×
Subiecte în articol: Viktor Orban fidesz