x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa rusă schimbă tonul faţă de Chişinău

Presa rusă schimbă tonul faţă de Chişinău

de Mihaela Matachita    |    11 Apr 2009   •   00:00

Schimbarea de ton observată încă de joi în declaraţiile a doi oficiali de la Moscova se reflectă şi în relatările de vineri ale presei ruse, care începe să pună la îndoială teoria conspiraţiei româneşti recunoscând că vina aparţine şi regimului Voronin.



IZVESTIA: "După cele văzute la Chişinău este foarte greu să mai crezi în poveştile despre o revolţie colorată inspirată de cea română. «Revoluţionarii» nu aveau corturi, materiale pregătite din timp (aşa cum au avut «portocaliii» în Ucraina), nici măcar un set de cereri politice precise, ci doar lozinci. Într-adevăr, în Bucureşti sunt forţe care lucrează în vederea aţâţării problemei naţionaliste în Moldova. Însă aceasta nu înseamnă că revolta (...) a fost regizată şi «finananţată» de Bucureşti", conchide Izvestia, publicaţie cu orientare pro-Kremlin.

VREMIA NOVOSTEI:  România are o atitudine calmă faţă de acuzaţiile care au apărut la adresa ei, în urma evenimentelor de la Chişinău. Publicaţia menţionează că preşedintele Vladimir Voronin a acuzat nu o dată România. Zilele aceasta ostilitatea a atins "apogeul", când ambasadorul român a fost declarat de Chişinău persona non grata şi a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români.

×
Subiecte în articol: externe