Liderul "revolutiei portocalii" si-a intrat, de ieri, in paine. Viktor Iuscenko, noul presedinte al Ucrainei, de la care 48 de milioane de suflete asteapta demararea reformei, a depus juramantul de credinta. Reprezentanti a 60 de state si organizatii internationale, inclusiv presedintele Romaniei, i-au fost martori.
MARINA CONSTANTINOIU
BUCURIE. Mii de ucraineni au umplut-ochi Piata Independentei din Kiev, cu ocazia investirii presedintelui
|
ORA 12:30. Iuscenko a devenit oficial presedinte la ora 12:30, dupa ce festivitatea din fata Radei Supreme a inceput cu o intarziere de cateva minute, iar prezentarea oficialilor din strainatate care au participat la acest moment a durat nu mai putin de zece minute. Printre acestia s-au numarat secretarul american de Stat, Colin Powell, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, presedintele Poloniei, Aleksandr Kwasniewski, dar si noul presedinte al Romaniei, Traian Basescu.
"DA, IUSCENKO!". Sloganul care a marcat campania electorala a "liderului portocaliu" a revenit ieri in Piata Independentei din Kiev, unde ucraineni de toate varstele au salutat "adevarata eliberare a Ucrainei", o data cu venirea la putere a noului presedinte. Liderul "revolutiei portocalii" devine astfel cel de-al treilea presedinte al Ucrainei independente, succedandu-i lui Leonid Kucima, aflat la conducerea tarii timp de zece ani, dupa mandatul lui Leonid Kravciuk.
IN DIRECT. Multimea a urmarit pe monitoarele din Piata Independentei juramantul prezidential din Parlament. La ceremonia oficiala au asistat si lideri straini, inclusiv presedintele Basescu
|
Citește pe Antena3.ro
CE ASTEAPTA POPORUL
|
Daca tot s-a vorbit despre o "revolutie", fie ea si portocalie, daca tot s-a vorbit despre "schimbare", atunci si asteptarile ucrainenilor sunt pe masura. Noul presedinte trebuie sa rezolve, in viziunea lor, o groaza de probleme, mergand de la lupta impotriva coruptiei, liberalizarea economiei, asigurarea transparentei in activitatile institutiilor statului si pana la imbunatatirea situatiei lor financiare. Pana atunci insa, prima sarcina a noului sef de stat este sa numeasca un Guvern care sa impace "si capra, si varza", adica sa asigure punerea in practica a reformelor, fara a-si indeparta populatia din estul tarii, care nu a votat in favoarea sa. Parintii vor ca fiii lor sa nu mai fie nevoiti sa plece la munca in strainatate, iar tinerii asteapta mai multe sanse de a gasi de lucru sau de a-si lansa propria afacere in Ucraina. Familistii asteapta alocatii pentru copii de cateva ori mai mari, iar politistii vor salarii sporite si finantari asijderea.
|
"REANALIZAM RELATIILE"
|
Romania si Ucraina vor reanaliza problemele bilaterale, inclusiv cele care, datorita "incrancenarii" regimurilor Iliescu si Kucima, au ajuns sa se discute la Haga, dar care, prin dialog, pot fi clarificate, a declarat ieri seara, la intoarcerea de la Kiev, presedintele Traian Basescu. Intrebat daca in discutiile cu Iuscenko a avut propuneri concrete pentru solutionarea unor probleme precum cea a Canalului Bastroe, Basescu a apreciat ca "nu era momentul" pentru astfel de abordari. Romania a sesizat, in toamna anului trecut, Curtea Internationala de Justitie de la Haga, solicitandu-i sa se pronunte in privinta delimitarii platoului continental si a zonelor economice exclusive la Marea Neagra ale Romaniei si Ucrainei, deoarece prin negocieri bilaterale care au durat mai multi ani nu s-a ajuns la o solutie acceptata de ambele parti. Tot in toamna anului trecut, intre Romania si Ucraina a izbucnit un conflict diplomatic pe tema construirii Canalului Bastroe. (Mediafax)
|