Preşedintele onorific al conglomeratului turc Dogan Holding, Aydin Dogan, a fost citat miercuri să compară în faţa justiţiei pentru acuzaţii de contrabandă cu combustibil, a doua zi după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat cotidianul Hurriyet, al grupului Dogan Media, că va 'plăti' pentru publicarea unui articol controversat privind tensiunile dintre armată şi guvern, relatează Reuters.
Este pentru prima oară când Aydin Dogan este chemat la tribunal în legătură cu acest caz în loc să fie reprezentat de avocaţii săi, notează Reuters. Aydin Dogan, care are 80 de ani, a condus până în 2010 conglomeratul ce-i poartă numele şi operează inclusiv în sfera energiei.
Relaţiile lui Aydin Dogan cu preşedintele Erdogan şi formaţiunea de guvernământ AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) au cunoscut tensiuni de-a lungul timpului. Actualele acuzaţii de contrabandă se referă la perioada în care Dogan Holding şi Isbank, cea mai mare bancă turcă listată, erau acţionari ai Petrol Ofisi, înainte de achiziţionarea companiei de către grupul austriac OMV, în 2010. Câteva publicaţii apropiate de guvernul turc au anunţat în februarie că Procuratura încearcă să-l condamne pe Aydin Dogan la 23 de ani de închisoare.
Grupul Dogan a subliniat ulterior într-o declaraţie postată pe site-ul publicaţiei Hurriyet că informaţiile din presă care îl acuză pe fondatorul conglomeratului Dogan Holding de implicare în contrabandă cu combustibil sunt nefondate. Atât Dogan, cât şi şeful Isbank Ersin Ozince, vizat de acuzaţii similare, susţin că nu au întreprins nicio ilegalitate.
Marţi, preşedintele Erdogan a avertizat cotidianul Hürriyet că va 'plăti' pentru publicarea unui articol controversat privind tensiunile dintre armată şi guvern. Articolul, publicat sâmbătă, sugerează că armata turcă este nemulţumită de măsurile luate recent de guvernul de la Ankara, menţionând între motivele de nemulţumire ridicarea recentă a interdicţiei privind portul vălului islamic pentru femeile care servesc în calitate de ofiţeri sau subofiţeri în armată. Armata a reacţionat la articol într-un comunicat publicat în aceeaşi zi, respingând 'critici deliberate şi nefondate'.
Sursa: AGERPRES