x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Ucrainei se va adresa Consiliului de Securitate al ONU

Președintele Ucrainei se va adresa Consiliului de Securitate al ONU

05 Apr 2022   •   09:40
Președintele Ucrainei se va adresa Consiliului de Securitate al ONU
Sursa foto: hepta

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că se va adresa marți Consiliului de Securitate al ONU, informează Reuters.

Sesiunea de marți a Consiliului de Securitate urmează să ia în considerare acuzațiile ucrainenilor privind uciderea civililor de către soldații ruși la Bucea, la nord-vest de Kiev, în urma descoperirii a sute de cadavre, unele legate și împușcate de la mică distanță.

Rusia a negat categoric acuzațiile, calificându-le drept „provocări” și spune că va prezenta Consiliului de Securitate „dovezi” că forțele sale nu au fost implicate în atrocități.

Liderul ucrainean a vorbit deja prin legături video inclusiv în Congresul SUA, Parlamentul britanic și Parlamentul European.

„Aș dori să subliniez faptul că suntem interesați de o anchetă cât mai completă și mai transparentă, ale cărei rezultate vor fi cunoscute și explicate întregii comunități internaționale”, a spus Zelenski în discursul său video de marți dimineața.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski