x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presupusul autor al atacului de la Berlin a fost filmat trei zile mai târziu de camerele de supraveghere la Lyon

Presupusul autor al atacului de la Berlin a fost filmat trei zile mai târziu de camerele de supraveghere la Lyon

26 Dec 2016   •   19:45
Presupusul autor al atacului de la Berlin a fost filmat trei zile mai târziu de camerele de supraveghere la Lyon

Tunisianul bănuit că este autorul atacului terorist comis cu o săptămână în urmă la un târg de Crăciun din Berlin a fost filmat trei zile după acest atac de camerele de supraveghere amplasate într-o gară din oraşul francez Lyon, a anunţat luni postul francez BFM TV, citat de agenţia EFE.

Acest anunţ este o nouă dovadă că Anis Amri a trecut prin Franţa înainte de a ajunge la Milano, unde a fost împuşcat mortal de poliţia italiană în noaptea de joi spre vineri.

Publicaţia spaniolă El Mundo a relatat, tot luni, că un şofer de tir român a încercat să alerteze poliţia germană şi pe cea franceză săptămâna trecută, după ce l-a recunoscut în Franţa pe tunisianul Anis Amri când acesta l-a rugat să-i arate în ce direcţie este autostrada spre Lyon. Şoferul român a deplâns faptul că, deşi a sunat la 112, autorităţile franceze nu au înţeles situaţia.

'Cu patru filtre bine plasate pe autostradă l-ar fi putut prinde imediat. Şi eu aş fi fost cu 100.000 de euro mai bogat', a spus el, făcând referire la recompensa pusă de autorităţile germane pe capul teroristului.

Poliţia italiană a găsit asupra lui Anis Amri un bilet de tren care arată că a plecat din Franţa către Torino, de unde a ajuns la Milano cu un tren regional. Rezultă astfel că, la scurt timp după ce a pătruns cu un camion în mulţime la Berlin, el a plecat în Franţa, reuşind să treacă nestingherit graniţa datorită libertăţii de circulaţie oferită de spaţiul Schengen. Încă nu este clar dacă a avut complici care l-au ajutat în atac ori în fuga sa din Germania.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: berlin lyon suspect tunisian