x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prima Doamnă a Ucrainei, suflet caritabil şi look sovietic

Prima Doamnă a Ucrainei, suflet caritabil şi look sovietic

de Sînziana Stancu    |    26 Feb 2010   •   00:00
Prima Doamnă a Ucrainei, suflet caritabil şi look sovietic
Sursa foto: /Reuters

Ludmila Ianukovici, noua "Primă Doamnă" a Ucrainei, este reputată pentru stilul ei de viaţă discret şi modest şi pentru proiectele caritabile pentru care luptă. Totuşi, înfăţişarea şi modul ei de a se purta aminstesc de perioada sovietică, motiv pentru care Ludmila a fost deseori ţinta persiflărilor.

Până la Revoluţia Portocalie din 2004, Ludmila era aproape necunoscută.  Soţui ei, Victor Ianukovi, câştigase alegerile prezidenţiale, dar era contestat de tabăra pro democrată şi pro occidentală, în frunte cu Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko, care l-au acuzat de fraudă electorală, reaminteşte AFP.

PORTOCALE DROGATE
Atunci, Ludmila ţinuse un discurs aproape incoerent în faţa susţinătorilor soţului ei, spunând, între altele că "manifestanţii mâncaseră portocale drogate". "Aceste portocale nu sunt unele obişnuite, ci conţin droguri. Oamenii mănâncă o portocală, apoi încă una ... şi nu se mai pot opri". Prestaţia ei jalnică, dar plină de culoare, la care s-a adăugat înfăţişarea ei "picantă", fiind îmbrăcată cu un mantou elegant de astrahan, pe care îl asortase însă cu o beretă făcută după moda sovietică, au făcut deliciul criticii mondene şi al satirei. De atunci, ea nu s-a mai arătat în public decât foarte rar. Putea fi întâlnită mai des în supermarket sau la biserică, fiind de altfel foarte credincioasă şi prezidând o fundaţie de binefacere pentru orfani.

AMOR INDUSTRIAL LA PRIMA VEDERE

Născută în 1949, în orăşelul industrial Enakievo, din estul ţării, Ludmila are diplomă de inginer constructor. L-a cunoscut pe Victor când avea 20 de ani, în uzina metalurgică unde ea lucra. Întâmplarea a făcut ca Victor să îi sară în ajutor, după ce îi căzuse o cărămidă pe picior. A fost dragoste la prima vedere. "I-am adus un pahar cu apă şi am ajutat-o să se aşeze pe o bancă. De cum am văzut-o , inima mi-a tresărit", a povestit noul preşedinte ucrainean, când a fost întrebat de ziarişti despre viaţa de familie. După trei ani, s-au căsătorit, iar Ludmila i-a făcut doi băieţi. Dar, ca majoritatea soţiilor foştilor demnitari sovietici, Ludmila a rămas în umbra soţului ei, şi în perioada când el era guvernator al regiunii Doneţk (1997-2002), şi când a fost prim-ministru (2002-2004).

După victoria în alegeri din 7 februarie, presa ucraineană a reluat subiectul "Ludmila", legându-se în special de stilul noii "Prime Doamne" a Ucrainei, care contrastează puternic cu cel al rivalei politice a soţului ei, primul ministru Iulia Timoşenko. "Nici chiar cel mai bun stilist nu ar putea să o tranforme (pe Ludmila Ianukovici, n.r.) în Michele Obama sau Carla Bruni Sarkozy", soţiile preşedinţilor american şi francez, a comentat recent designerul ucrainean Iuri Varivoda. "Nici nu e cazul", i-a luat apărarea Ludmilei o apropiată a noului preşedinte, Ganna Guerman, spunând că "ea nu a recurs la stilişti occidentali, pentru că nu vrea să fie transformată într-o păpuşă."

×
Subiecte în articol: externe