Primăria Parisului: istorie cu puncte, puncte

Duminica viitoare, elec­to­ratul francez îi va alege pe cei 36.000 de bărbaţi şi de femei care vor fi primari.

Alegeri - Bertrand Delanoe şi trambulina spre cea mai înaltă funcţie în stat

Duminica viitoare, elec­to­ratul francez îi va alege pe cei 36.000 de bărbaţi şi de femei care vor fi primari.

Deşi Parisul este considerat municipalitate încă de pe vremea regelui Saint Louis, primul primar parizian a fost desemnat abia la Revoluţia Franceză. Sylvain Bailly, ales a doua zi de la căderea Bastiliei, şi-a văzut mandatul scurtat în mod brutal, ca şi propria viaţă, de altfel, pentru că a sfârşit ghilotinat. Aceeaşi soartă a cunoscut-o şi ultimul primar din perioada Revoluţiei, Jean-Baptiste Fleuriot-Lescot, mort în 1794.

Citește pe Antena3.ro

O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei

REVOLUŢII. În 1800, Bonaparte va suprima postul de primar şi va decide divizarea Parisului în 12 municipalităţi. Trebuie să aşteptăm anul 1848 şi o altă revoluţie pentru ca funcţia de primar al Parisului să fie restabilită. Dar nici de data asta nu va dura prea mult: doar şase luni.

Va fi iarăşi instaurată în timpul mişcării populare Comuna din Paris (1870-1871). Ca şi în 1848, doar două nume au fost reţinute de istorie, şi tot ca în 1848, cei doi primari n-au fost aleşi, ci numiţi. Ultimul dintre ei, Jules Ferry, a rămas celebru pentru că a definit cadrul legal al şcolii re­pu­bli­cane şi laice. Suprimată ia­răşi în tim­pul celei de-a treia Re­publici (1871), Primăria Parisului va trebui să mai aştepte încă un secol pentru a fi din nou instaurată prin lege. În martie 1977, Parisul îşi alege pri­mul primar al secolului XX, Jacques Chirac, prim-ministru demisionar din guvernul lui Valéry Giscard d’Estaing. Noul primar intenţionează să facă din această funcţie o resursă elec­torală de prim rang în serviciul no­ului său partid, Adunarea pentru re­publică (RPR), creat special pentru a contracara Uniunea pentru De­mo­craţia Franceză a lui Giscard.

SCHIMBARE. Anii Mitterrand vor fi bogaţi în dueluri politice pri­vind perspectivele modernizării Ca­pi­talei. Deşi Chirac e primar, Mitterrand ţine să-şi imprime amprenta per­sonală asupra celui mai vizitat oraş din lume. În acest scop decide ri­d­icarea unei opere moderne, Opera de Bastille (despre care Chirac spu­nea: “Ştergeţi cuvântul «operă» din vo­cabular. Niciodată nu va exista o ope­ră la Bastille”, – AFP 21 iulie 1986 – n.r.), ornează curtea Muzeului Louvre cu celebra piramidă de sticlă, construieşte arcul modern din car­tierul La Défense, înfiinţează cea mai mare bibliotecă din Franţa în cartierul Bercy, bibliotecă ce îi poartă numele etc.

SCANDALURI. Chirac este ales preşedinte în 1995, iar scaunul de primar al Parisului îi revine cole­gului său de partid, Jean Tiberi. Însă în timpul mandatului acestuia izbucnesc o serie de scandaluri financiare, dintre care unele ating şi perioada în care Jacques Chirac ţinea frâ­ie­le primăriei. Dezavuat de propriul partid, Tiberi va fi înlocuit la alegerile din 2001 de socialistul Bertrand Delanoe.

Mulţi observatori văd azi în Delanoe primarul unei noi categorii so­ci­a­le supranumită “bobos”. Apelativul vine de la “bourgeois-bohême” şi de­sem­nează o categorie socială ine­dită, persoane care câştigă mult, însă au sensibilităţi de stânga. “Le bobo” se defineşte el însuşi ca individ to­­­le­­rant, deschis, adeptul metisajului şi relativismului cultural, sensibil la ecologie şi la medicina “alternativă”.

Există şi un cântec celebru, în care autorul defineşte clar această nouă categorie socială: “Ils lisent Houellebecq ou Philippe Djian,/Les Inrocks et Télérama,/Leur livre de chevet c’est Cioran/Près du catalogue Ikea”. (Renaud, Les bobos, 2006) ”Citesc Houellebecq sau Philippe Djian/Inrocks sau Télérama/Cartea de căpătâi este Cioran/Langa catalogul Ikea.” (n.r.).

ŞANSE MARI. Dacă de-a lungul timpului unele dintre acţiunile lui Delanoe au fost criticate de parizieni (cum a fost aceea de a construi benzi speciale rezervate circulaţiei autobuzelor), pasiunile s-au liniştit, şi astăzi el este candidatul cu cele mai mari şanse de a câştiga din nou Primăria capitalei franceze. Chiar şi tramvaiul circular pus în funcţiune în sudul Parisului nu mai suscită acum nici o critică.

Însă cel mai cunoscut şi mai apreciat proiect al său este Velib (Velo Libre), cele 10.000 de biciclete cu “autoservire” care au împânzit Parisul şi care şi-au dovedit utilitatea mai ales în zilele grevelor în transport. Principiul este simplu, bicicletele se închiriază de la borne special amenajate, pentru o sumă modică; după ce a ajuns la destinaţie, utilizatorul poate lăsa bicicleta la orice altă bornă, acestea aflându-se la fiecare 300 m. Velib a devenit un fenomen, se vorbeşte azi chiar despre o “atitudine Velib”, a apărut un limbaj Velib. Imensul succes al bicicletelor gri a depăşit graniţele Parisului, ba chiar şi ale Franţei, primarul Londrei a anunţat de curând că şi capitala englezilor va fi dotată cu un sistem asemănător, iar americanii s-au arătat şi ei interesaţi să importe acest concept. Însuşi Bill Clinton, în vizită estivală la Paris, a dorit să le încerce, însă serviciul personal de securitate s-a împotrivit, fiind de părere că un biciclist american de 61 de ani nu va putea face faţă traficului parizian.

IMAGINE BUNĂ. Dar, mai ales, Delanoe a reuşit să redea o imagine onorabilă funcţiei de primar al Parisului, la antipozi de multitudinea de scandaluri şi încălcări ale legii atât de des denunţate în timpul celor două mandate precedente (Chirac şi Tiberi). Principala sa opozantă la alegerile de duminică este candidata dreptei, reprezentanta partidului de guvernământ, Francoise de Panafieu, cea care zilele trecute l-a numit “gloabă” (“tocard”).

Ambiţiile lui Bertrand Delanoe

Cu sau fără dezbatere, Delanoe conduce detaşat în sondaje, fiind creditat în primul tur cu 43% din voturi, contra 30% pentru candidata partidului preşedintelui Sarkozy. Aceleaşi sondaje îi acordă 57% în al doilea tur în faţa aceleiaşi candidate. Dacă viitorul apropiat al actualului primar parizian pare asigurat, mulţi observatori îi atribuie ambiţii la scară naţională. Deşi a dezminţit întotdeauna aceste presupuneri, probabila candidatură la şefia partidului din care face parte (Partidul Socialist) pare să confirme această ipoteză. După atâta vreme în care Primăria Parisului a fost un loc unde se tăiau capete, să fi devenit azi o eficace trambulină spre cea mai înaltă funcţie în stat?

• Marinela Nardin (Paris)