x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul primar transgender din Italia

Primul primar transgender din Italia

28 Mai 2019   •   13:47
Primul primar transgender din Italia

Un avocat în vârstă de 40 de ani a devenit primul primar transgender din Italia. Gianmarco Negri a câştigat cursa pentru primărie desfăşurată duminică, în paralel cu alegerile europene din Italia, într-un orăşel din nord considerat un fief al partidului de guvernământ de extremă-dreapta Liga, relatează dpa.

Negri, aflat în fruntea unei liste de independenţi cu orientare de stânga, a întrunit 37,5% din voturile exprimate în alegerile locale din Tromello, oraş cu 3700 de locuitori din provincia Pavia.

Candidatul Ligii a obţinut doar 25,8%, deşi partidul său a primit 52.7% din voturile pentru Parlamentul European.

Ministerul de Interne a confirmat luni seara alegerea lui Negri, iar marţi ziarele italiene au precizat că primarul nou-ales din Tromello se numea Maria, înainte de schimbarea de sex.

"Are 40 de ani, este un avocat penal strălucit şi până acum cinci ani era femeie. A intrat în politică din poziţia de outsider, spulberându-i pe cei trei concurenţi" - a scris Corriere della sera despre alegerea lui Gianmarco Negri.

"Am simţit mereu că sunt bărbat şi am avut curajul, prin mai multe intervenţii, să mă regăsesc odată pentru totdeauna", spunea acesta într-un interviu mai vechi acordat aceluiaşi ziar.

Liga şi liderul ei Matteo Salvini, care este vicepremier şi ministru de interne, sunt consideraţi ostili drepturilor comunităţii LGBTI.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei Gay Center, Fabrizio Marrazzo, a salutat victoria lui Negri şi şi-a exprimat speranţa ca un număr mai mare de persoane din această comunitate să câştige alegerile, pentru ca Italia să devină "mai incluzivă şi mai liberă".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: italia primar transgender