x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințul Harry al Marii Britanii, după misiunea din Afganistan: Am ucis pentru prima dată! (VIDEO)

Prințul Harry al Marii Britanii, după misiunea din Afganistan: Am ucis pentru prima dată! (VIDEO)

22 Ian 2013   •   11:07
Prințul Harry al Marii Britanii, după misiunea din Afganistan: Am ucis pentru prima dată! (VIDEO)

Prinţul Harry al Marii Britanii s-a întors acasă după o misiune de patru luni în Afganistan. El a recunoscut că a ucis pentru prima dată, dar a mărturisit că soldaţii sunt nevoiţi câteodată să ia vieţi pentru a salva alte vieţi, scrie Daily Mail.

"Dacă există persoane care încearcă să ne rănească oamenii, îi vom prinde", a mai spus tânărul de 28 de ani.

În timpul misiunii din Afganistan, prinţul Harry a fost însoţit de agenţi SO14, aceştia fiind responsabili pentru protecţia sa, inclusiv la Camp Bastion, cea mai mare bază operaţională a armatei britanice, din lume.

La începutul lunii ianuarie, Gulbuddin Hekmatyar, un fost premier afgan, plasat pe lista teroriştilor din 2003, de către Departamentul de Stat din SUA, a declarat că Harry "a omorât afgani nevinovaţi la beţie", în timp ce trupele britanice au venit în Afganistan doar pentru a face pe plac Casei Albe.

"Marea Britanie a fost târâtă într-un război nejustificat, inutil şi crud pentru a face pe plac Casei Albe. Britanicii nu au avut nimic de câştigat, doar au pierdut sânge şi bani. Nu înţeleg cum cetăţenii britanici au acceptat să-şi trimită copiii la moarte sigură doar pentru a le face pe plac generalilor americani", a spus Hekmatyar într-un interviu pentru publicaţia The Daily Telegraph.

"Prinţul britanic a venit aici şi a omorât afgani nevinovaţi la beţie. Vrea să vâneze mujahedini din elicopter, cu rachete, fără ruşine. Când mujahedinii au atacat baza americană în care se afla, iar prinţul a aflat că el este ţinta, nu ştia în ce groapă să se mai ascundă".

Declaraţiile lui Hekmatyar au fost negate de un purtător de cuvânt din Ministerul Apărării al Marii Britanii.

anistan va fi redus la 5.200, adică la jumătate, anul acesta, iar din 2014 se vor retrage din teatrele de operaţiuni.  

×