Procesul lui Paul Manafort, care a condus pentru o scurtă perioadă campania electorală a lui Donald Trump, aduce în fața juraților acuzațiile de fraudă și evaziune pe care le susțin procurorii împotriva consultantului politic.
Judecătorul a interzis procurorului să folosească dovezile sau aprecierile despre „oligarhi”, considerând că prin aceasta se exercită presiuni și se induc juraților opinii fără suport factual. Acuzarea încearcă să dovedească finanțări ilegale ale consultantului Manafort angajat de fostul președinte ucrainean Ianukovici. Procurorii i-au numit „oligarhi” în rechizitoriu pe oamenii de afaceri ucrainieni care sprijineau campania lui Ianukovici. În proces este invocat miliardarul Rinat Ahmetov care a făcut plăți către Mananfort. Judecătorul a spus că în sensul folosit de procuror, oligarh este și miliardarul Soros.
Donald Trump a cerut public procurorului general să oprească „vânătoarea de vrăjitoare”-așa cum numește președintele SUA ancheta lui Mueller privind amestecul Rusiei în campania electorală americană din 2016.