x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procuratura îl vrea pe Mailat închis pe viaţă

Procuratura îl vrea pe Mailat închis pe viaţă

de Carmen Plesa    |    18 Ian 2009   •   00:00

Mailat a primit o pedeapsă prea mică pentru faptele comise, consideră procuratura de la Roma. Procuratura de la Roma vrea pedeapsa cu închisoare pe viaţă pentru Romulus Mailat, românul care, la 30 octombrie 2007, a agresat-o pe Giovanna Reggiani, provocându-i moartea, informează TGCOM.



Mailat a fost condamnat la 29 de ani de închisoare pentru omor, tâlhărie şi violenţă sexuală. Apelul împotriva acestei sentinţe dată de Curtea cu Juri la 29 octombrie anul trecuta a fost depus de procurorii Maria Bice Barborini e Giovanni Ferrara. Aceştia consideră că ambientul degradanr în care a trăit Mailt nu poate fi văzut ca o circumstanţă atenuantă, aşa cum a considerat Curtea cu Juri. "Ar însemna să justificăm în felul acesta abstract toate crimele comise de cei care trăiesc în taberele de nomazi”.

Pentru procurori nu trebuie să fie uitat faptul că din acelaşi ambient proveneau şi Emilia Neamţu, martorul principal, şi Dorin Obedea, care au înţeles gravitatea faptelor şi au furnizat informaţii care au contribuit la stabilirea adevărului.

Procurorii contestă decizia Curţii cu Juri de a considera tinereţea lui Mailat (24 de ani, în momentul producerii faptelor) un motiv pentru ca acesta să nu primească pedeapsa cu închisoare pe viaţă.În apel este subliniată maturitatea acuzatului, demonstrată de "experienşa sa de viaţă şi de faptul că avea o relaţie sentimentală stabilă”.

Acuzarea respinge apoi impunerea delictului ocazional. Mailat, potrivit procurorului Barborini, a acţionat într-o manieră conşrientă şi progresivă finalizată cu dorinţa de a o elimina pe victimă. "În primul român a lovit-o cu o bâtă, apoi a strâns-o de gât. Pasul următor a fost, potrivit Emiliei Neamţu, să încerce să scape de corpul victimei”.

Potrivit procurorilor, Curtea s-a contrazis atunci când a vorbit despre victimă, care a fost văzută în anumite puncte ale sentinţei drept "neajutorată”, iar în altele puternică şi rezistentă.

În timp ce pentru Curte starea de ebrietate a acuzatului a fost văzută ca o circumstanţă atenuantă, în favoarea lui Mailat, pentru procurori faptul că imigrantul obişnuia în mod regulat să consume băuturi alcoolice ar fi trebuit să ducă la mărirea pedepsei.

×
Subiecte în articol: diaspora