Mai multe ţări asiatice au anunţat, luni, că vor efectua teste pe produsele alimentate importate din Japonia, pentru a verifica dacă au fost contaminate după accidentul nuclear produs la centrala de la Fukushima, ca urmare a seismului de vineri, relatează AFP.
Japonia încearcă să evite un accident nuclear major după noile explozii produse luni la centrala de la Fukushima, afectată ca urmare a celui mai puternic seism din istoria ţării, urmat de un tsunami devastator. Singapore şi Sri Lanka au anunţat că vor efectua teste pe produsele japoneze, iar Taiwanul, Filipinele şi Malaiezia au anunţat că vor lua măsuri de precauţie.
Importurile japoneze sosesc în mod regulat cu vapoarele în Singapore, dar restaurantele japoneze, foarte numeroase în acest oraş-stat, sunt în general aprovizionate par avion, pentru a le fi garantată prospeţimea produselor, în special a peştelui crud, destinat a fi preparat ca sushi sau sashimi.