x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Programul lui Timofti: Modificarea Constituţiei, integrarea în UE şi asigurarea statutului de neutralitate al R. Moldova

Programul lui Timofti: Modificarea Constituţiei, integrarea în UE şi asigurarea statutului de neutralitate al R. Moldova

16 Mar 2012   •   06:23

Singurul candidat in scrutinul de astazi pentru postul de presedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, si-a prezentat programul in fata deputatilor.

"Unica varianta de solutionare a conflictului transnistrean este calea pasnica. Chiar daca s-a lucrat mult in acest domeniu, Republica Moldova ramane un stat divizat, un stat care nu-si poate controla tot teritoriul", a declarat Timofti. "Urmeaza sa fie asigurat statutul de neutralitate a Moldovei, pentru a nu permite ca o armata sa se afle pe teritoriul tarii", a adaugat magistratul.

"Am fost intrebat care este viziunea mea despre politica externa a tarii. Am raspuns ca tarile mari fac o politica mare, iar tarile mici sunt condamnate sa faca o politica desteapta. O astfel de politica a dus Moldova in ultimii ani", a apreciat Timofti.

"Voi incerca sa fiu un mediator, iar toata energia mi-o voi dedica pentru ca ramurile din tara noastra sa conlucreze eficient. Chiar si pentru un necunoscator este clar ca relatiile dintre putere si opozitie nu sunt satisfacatoare. Imi propun sa fiu un mediator intre aceste doua forte. De asemenea, consider necesara aprobarea unui cadru legislativ pentru opozitie, definirea statului opozitiei in general", a continuat candidatul AIE. "Sunt perfect constient ca vin la carma unei tari sarace. Apreciez volumul de munca ce s-a depus pentru diminuarea ratei saraciei. Aceasta rata a scazut, dar saracia este atat de mare, ca rezultatele pozitive se pierd", a subliniat Timofti.

"S-a vorbit mult despre Constitutie si ca ar trebui modificata, are imperfectiuni. Daca o sa ajung garantul acestei Constitutii, tin sa ma expun pe acest subiect. Voi asigura eficientizarea cadrului constitutional, pentru ca acesta sa duca la armonizare si stabilitate", a afirmat magistratul.

Potrivit jurnal.md, Timofti a declarat ca cea mai mare provocare, la acest moment, este consolidarea societatii, care este prea divizata pe criterii politice, etnice etc. "Cred ca aceasta idee trebuie sa fie UE. Ca presedinte, voi conlucra activ cu Guvernul si cu alte institutii ale statului pentru a duce la bun sfarsit acest obiectiv".

×