x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protest în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg

Protest în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg

15 Feb 2017   •   11:05
Protest în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg

Zeci de persoane au protestat miercuri, în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg, împotriva Acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), asupra căruia urmează să se pronunţe legislativul comunitar, transmite France Presse. 

Manifestanţi îmbrăcaţi în salopete albe, cu măşti pe gură, au format un lanţ uman, stând în picioare sau aşezaţi, în faţa clădirii PE din Strasbourg. Pe pancarte şi bannere se putea citi mesaje precum 'De partea cui sunteţi, eurodeputaţilor?', 'CETA e prea mult', 'A vota CETA înseamnă a călca în picioare cetăţenii', 'Distrugerea democraţiei? Nici nu se pune problema' sau 'Cu cât insistaţi mai mult, cu atât vom rezista'. 

Organizaţia non-guvernamentală 'Friends of the Earth Europe' a adus de asemenea un Cal Troian gonflabil flancat de un banner cu 'Stop CETA'. CETA este uneori calificat de opozanţi ca fiind 'Calul Troian' al SUA, care, în opinia lor, ar permite multinaţionalelor americane să invadeze piaţa europeană. 

Militanţi ai Greenpeace instalaţi în bărci gonflabile pe braţul râului din apropiere de Parlamentul European au denunţat acordul, spunând că este unul 'toxic', prin intermediul unei statui simbolizând justiţia pe cale de a se scufunda. Votul PE privind CETA ar urma să aibă loc în jurul prânzului, după trei ore de dezbateri în prezenţa comisarului european pentru comerţ, Cecilia Malmström. 

Acordul economic şi comercial cuprinzător (în engleză - CETA) este a priori susţinut de majoritatea eurodeputaţilor, însă există şi o opoziţie formată din partide de stânga şi de ONG-uri, care atrag atenţia asupra riscurilor pentru mediu, sistemul de sănătate sau creşterea de animale în Europa. 

Dacă acordul va fi adoptat, o mare parte din CETA ar intra în vigoare provizoriu, cel mai probabil din aprilie, până când va fi ratificat de toate parlamentele naţionale şi regionale din UE, proces care ar dura ani. 

×
Subiecte în articol: parlamentul european protest