x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste în teritoriul francez Noua Caledonie faţă de restricţiile de circulaţie

Proteste în teritoriul francez Noua Caledonie faţă de restricţiile de circulaţie

12 Dec 2020   •   15:08
Proteste în teritoriul francez Noua Caledonie faţă de restricţiile de circulaţie
Sursa foto: Hepta

Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în oraşul Nouméa, situat în teritoriul francez Noua Caledonie, faţă de restricţiile de circulaţie impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Aproximativ 23.000 de persoane participă la protest, au anunţat autorităţile, în timp ce organizatorii susţin că sunt circa 30.000 de participanţi.

Manifestanţii au scandat "Nu blocajelor!" şi "Libertate de circulaţie".

Mitingul paşnic intervine la o săptămână după violenţele produse la un protest organizat de mişcări separatiste din Noua Caledonie.

Protestul de sâmbătă este organizat de mişcarea Loialiştii, principala formaţiune nonseparatistă din Noua Caledonie, teritoriu francez situat în sudul Oceanului Pacific, în apropiere de Australia.

(sursa: Mediafax)

×