x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protestele pro-Șaria, noua normalitate a Germaniei

Protestele pro-Șaria, noua normalitate a Germaniei

de Şerban Mihăilă    |    17 Oct 2024   •   09:15
Protestele pro-Șaria, noua normalitate a Germaniei

La începutul acestui an, prima manifestație în care au fost auzite apeluri pentru transformarea Germaniei într-un califat guvernat de legea islamică Șaria, organizată în Hamburg, a provocat consternare și indignare în presa germană. Acum, aceste proteste sunt pe cale să devină evenimente uzuale, într-o nouă Germanie.

La fel ca în cazul demonstrațiilor anterioare de susținere a instaurării unui califat islamic în Germania, o altă manifestație, desfășurată weekendul trecut, la care au participat mii de persoane, a cerut introducerea legii Șaria pe teritoriul german. 

O serie de videoclipuri difuzate pe rețelele sociale au arătat, din nou, mase de islamiști care strigau „Allahu Akbar”, alături de alte cântece proislamice.

„Muslim Interaktiv”, grupul aflat în spatele demonstrațiilor, a anunțat că au participat 5.000 de persoane. Grupul este extrem de activ în Germania, organizând mitinguri, inclusiv proteste contra războiului lansat de Israel în Gaza.

Autoritățile ridică din umeri

Protestele din trecut au fost tratate de către autorități cu o ridicare din umeri. Șeful poliției din Hamburg, Frank Schnabel, declara în aprilie, pentru postul de televiziune ZDF, că nu vede niciun temei legal pentru interzicerea organizației. 

La rândul lui, ministrul federal al Justiției, Marco Buschmann, a făcut, de asemenea, o declarație similară, afirmând că apelul la un califat este „absurd din punct de vedere politic”, dar nu reprezintă o infracțiune ce poate fi pedepsită. 

În mod și mai surprinzător, Thomas Haldenwang, șeful Biroului pentru Protecția Constituției din Germania, o puternică agenție internă de spionaj, a trecut, de asemenea, cu vederea protestele pe tema califatului, susținând, pur și simplu, că acestea constituie o formă „imaginabilă” de guvernare.

Haldenwang este una și aceeași persoană cu intransigentul șef al spionajului care se opune cu înverșunare partidului „Alternativa pentru Germania” (AfD) și care s-a pronunțat, în mod activ, împotriva acestei formațiuni politice, într-o manieră extrem de politizată.

Este posibil un califat în Germania?

Pentru cei care cred că demografia este un semnal puternic pentru viitorul unei țări, ideea unui califat în Germania ar putea să nu mai sune atât de absurd. 

Se preconizează că populația musulmană a Germaniei va crește rapid. În plus, în cazul celor care aderă la o formă dură a Islamului este posibil să se înregistreze o creștere demografică și mai rapidă, datorită interpretării fundamentaliste date de către aceștia Coranului, precum și a ratelor mai ridicate ale natalității, semnalate statistic, în rândurile lor. 

Demonstrațiile puternice de tipul celor de la Hamburg ar putea, de asemenea, să contribuie la recrutarea unui număr tot mai mare de musulmani în sprijinul acestui curent, mai ales după ce autoritățile au demonstrat că nu au la dispoziție niciun instrument eficient pentru a opri astfel de manifestații. 

De altfel, la urma urmei, se presupune că aceste proteste sunt protejate de libertatea de exprimare.

Cu toate acestea, solicitările de aplicare a legii Șaria, care, teoretic, ar pune în pericol ordinea constituțională democratică a Germaniei, este primită cu o mare nonșalanță de către politicienii de rang înalt. 

În schimb, cererile de închidere a frontierelor Germaniei și de reducere drastică a imigrației sunt tratate de către serviciile de securitate ale statului ca amenințări aproape teroriste.

Influență periculoasă

Think-tank-ul american „Pew Research” a prezis deja că până la 75 de milioane de musulmani ar putea trăi în Europa, până în 2050. Prestigioasa firmă de cercetare a menționat că, în Germania, acest număr ar putea ajunge la 17,4 milioane de musulmani. 

În următoarele decenii, puterea lor ar putea crește și ar putea avea o influență politică serioasă în țări precum Germania. Acest lucru înseamnă că astfel de demonstrații ar putea nu numai să devină din ce în ce mai frecvente, ci și să fie asociate cu bazine de vot și putere politică.

Faptul că Germania trimite acum în mod deschis arme Israelului, în contextul conflictului de amploare din Orientul Mijlociu, nu poate decât să alimenteze noi atacuri teroriste îndreptate împotriva acestei națiuni.

Politicienii germani pot continua să minimalizeze problema demonstrațiilor  pentru crearea califatului, alături de diverse alte probleme sociale provocate de imigrația în masă, însă acestea riscă să se agraveze în mod incontrolabil.  

Politica radicală de deschidere a frontierelor, inițiată de fostul cancelar Angela Merkel și continuată de actualul șef al executivului de la Berlin, Olaf Scholz, a dus la o schimbare dramatică a structurii demografice a Germaniei, unde numărul persoanelor cu „trecut migrator” - fie imigranți direcți, fie cu cel puțin unul dintre părinți născut în străinătate - a crescut la un nivel record de 22,3 milioane, adică la peste un sfert din populația țării. Un studiu privind delincvența juvenilă în provincia germană Saxonia Inferioară a dezvăluit că ideologia radicală este larg răspândită în rândul populației tinere musulmane, aproape jumătate din aceasta pronunțându-se în favoarea unui califat islamic, în detrimentul democrației.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: proteste pro saria germania islam