x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PROTOCOL DIPLOMATIC / Ecourile victoriei

PROTOCOL DIPLOMATIC / Ecourile victoriei

de Mihaela Matachita    |    06 Noi 2008   •   00:00
PROTOCOL DIPLOMATIC / Ecourile victoriei

Alegerea lui Barack Obama la Preşedinţia Statelor Unite a fost salutată în întreaga lume prin mesaje în care reveneau deseori cuvintele-cheie din campania electorală "schimbare" şi "speranţă", se arată într-o sinteză AFP a reacţiilor internaţionale.



Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că a venit momentul "unui angajament reînnoit între Europa şi Statele Unite ale Americii". "Avem nevoie de un «new deal» pentru o lume nouă. Sper sincer că, sub conducerea preşedintelui Obama, Statele Unite îşi vor uni forţele cu Europa pentru a conduce la acest «new deal» în beneficiul societăţilor noastre şi al lumii întregi", a afirmat Barroso. Referirea la "new deal" este o aluzie atât la poziţia europeană favorabilă reformării sistemului financiar mondial ca urmare a cri­zei globale actuale în domeniu, cât şi la necesitatea unor noi şi mai bune relaţii transatlantice.

Şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, a de­clarat în tradiţionalul stil cu panaş că "victoria strălucitoare" a lui Obama trezeşte "o imensă speranţă" şi că, prin votul exprimat, americanii au ales schimbarea, deschiderea şi optimismul".
În numele preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, Bernard Kouchner, ministrul de Extrerne din Hexagon, i-a urat "cel mai mare success" lui Obama, afirmând că "Franţa, Eu­ropa şi comunitatea internaţională au ne­voie de dinamismul său, de refuzul injustiţiilor şi de voinţa sa de a avansa pentru a clădi o lume mai stabilă, mai sigură şi mai dreaptă".

Premierul britanic Gordon Brown l-a felicitat la rândul său pe Barack Obama, salutând "valorile sale progresiste şi viziunea sa pentru viitor".

Preşedintele german Horst Köhler l-a asigurat pe preşedintele ales al Statelor Unite că poate conta pe Germania "ca partener fiabil şi prieten de mult timp".  La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a dat asigurări că guvernul este convins de importanţa şi valoarea parteneriatului transatlantic.  

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi-a exprimat speranţa că "noua administraţie americană" va opta pentru "relaţii bune" cu Rusia, într-un discurs pronunţat miercuri la Moscova cu privire la starea naţiunii. Moscova speră într-o reînnoire a relaţiilor ruso-americane după victoria democratului Barack Obama la prezidenţialele din SUA, a declarat viceministrul rus al afacerilor externe, Grigori Karasin, citat de agenţiile de presă ruseşti.

Preşedintele chinez, Hu Jintao, a declarat că doreşte să ridice relaţiile dintre China şi Statele Unite "la un nou nivel" şi a evocat "o nouă perioadă istorică".

Premierul israelian Ehud Olmert a salutat "victoria istorică" a lui Obama, exprimându-şi speranţa în "strângerea" relaţiilor bilaterale şi în obţinerea de progrese în procesul de pace.

Liderul palestinian Mahmoud Abbas a cerut "accelerarea eforturilor depuse pentru a se ajunge la pace" în Orientul Apropiat, după cum a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Nabil Abou Roudeina.

Într-o primă reacţie, şeful diplomaţiei ira­kiene, Hoshyar Zebari, a fost rezervat, afir­mând doar că "nu credem că va fi o schimbare politică bruscă şi nu va avea loc o dezangajare rapidă americană din Irak, deoarece o afacere importantă se joacă aici. Guvernul irakian are «dorinţa sinceră» de a coopera cu preşedintele ales Barack Obama în interesul celor două ţări", a afirmat ulterior într-un comunicat purtătorul de cuvânt Ali al-Dabbagh.

Preşedintele afgan Hamid Karzai a spus că, prin alegerea lui Obama, lumea a păşit într-o "eră nouă".

Aşteptări la Bucureşti

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu i-au transmis, ieri, felicitări democratului Ba­rack Obama, ambii invocând în mesajele lor parteneriatul strategic dintre SUA şi Ro­mâ­nia. "Ale­ge­rea domnului Barack Obama în funcţia de Preşedinte al Statelor Unite ale Americii sur­vine la un mo­ment de vârf al parteneriatului strategic ro­mâno-american", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei, în care se sublinia­ză şi "im­portanţa pe care o are parteneriatul transa­tlantic pentru România". La rândul său, premierul Tăriceanu a accentuat, în me­sajul de felicitare, "importanţa acordată de România întăririi parteneriatului strategic bilateral". Prim-vicepreşedintele PD-L Thedor Stolojan a numit victoria lui Obama o în­tru­chipare a vi­sului american, liberalul Crin Antonescu a lă­u­dat campania "excepţională" a democratului, iar Marko Bela a arătat că, acum, sunt şanse ca SUA să acor­de din nou o atenţie mult mai mare pro­blemei dreptu­rilor omului şi drepturilor mi­no­rităţilor. Li­de­rul PRM, CV Tu­dor, l-a compa­rat pe Obama cu astronautul Neil Armstrong.
  • Lavinia Dimancea

×
Subiecte în articol: preşedintele obama