x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a ŞTERS 90% din datoria Cubei faţă de fosta URSS

Putin a ŞTERS 90% din datoria Cubei faţă de fosta URSS

11 Iul 2014   •   14:40
Putin a ŞTERS 90% din datoria Cubei faţă de fosta URSS
Sursa foto: ALEXEY NIKOLSKY / RIA NOVOSTI / /EPA

Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat vineri în Cuba, a semnat înainte de vizita în această ţară, legea ce prevede anularea a 90% din datoria enormă a Havanei faţă de fosta URSS, datorie care a făcut ca relaţiile dintre cele două ţări să se menţină mult timp tensionate, a anunţat Kremlinul într-un comunicat. Legea privind ratificarea acordului încheiat între Rusia şi Cuba în 2013 a fost semnată joi de şeful statului rus, după ce documentul a fost aprobat vinerea trecută de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), a precizat preşedinţia rusă. Textul prevede anularea a 90% din datoria cubaneză evaluată la 35,2 miliarde de dolari şi rambursarea restului sumei (aproximativ 3,5 miliarde de dolari) în decurs de 10 ani, relatează AFP, conform Agerpres.

În Cuba, Vladimir Putin urmează să aibă întâlniri cu Raul şi Fidel Castro, cu care va discuta dezvoltarea relaţiilor comerciale, fiind prevăzute şi semnarea unor contracte în domeniul energiei.

Potrivit Kremlinului, gigantul petrolier rus Rosneft şi grupul rus Zarubejneft, deja prezent în Cuba, urmează să lanseze explorarea şi extracţia de hidrocarburi împreună cu societatea naţională cubaneză Cupet. În acelaşi timp, compania rusă Inter RAO va participa la modernizarea a două centrale termice cubaneze.

În domeniul aviaţiei civile, Moscova speră să încheie contracte de vânzare pentru aparate Iliuşin 96-300, Antonov-148, precum şi pentru elicoptere Mi-171.

Din 2005, Rusia şi Cuba şi-au relansat relaţiile, reduse aproape la zero după dezmembrarea blocului sovietic, la începutul anilor '90. Moscova este în prezent al nouălea partener comercial al Havanei, cu schimburi comerciale de 224 milioane de dolari în 2011, nu departe de Venezuela, China, Spania, primii trei parteneri economici ai Cubei.

×