Tot mai mulţi ofiţeri din armata rusă sunt nemulţumiţi de condiţiile "medievale" şi de reducerile de personal.
În aceste condiţii, autoritatea premierului Vladimir Putin este tot mai ameninţată, într-un Kremlin unde foştii militari şi membrii serviciilor secrete sunt extrem de influenţi, scrie The Telegraph. Nemulţumirile soldaţilor şi ofiţerilor au dus, astfel, la contacte cu grupurile de opoziţie din Rusia, pentru prima oară de la venirea la putere a lui Putin, în anul 2000.
Ofiţerii sunt nemulţumiţi de proiectul Guvernului de a mai degaja schema de personal, extrem de încărcată, concediind 200.000 de gradaţi, printre care 200 de generali şi 15.000 de colonei. Din pricina condiţiilor primitive, soldaţii suferă de hipotermie, pneumonie şi afecţiuni ale aparatului respirator. În plus, experţii avertizează că armata rusă s-ar putea scinda în mai multe armate "naţionale", după decizia de a înfiinţa în regiunile
Samara şi Orenburg (pe Volga) două batalioane formate numai de recruţi din Tatarstan.
Ultimul lucru de care Vladimir Putin are nevoie ar fi ca cei 1,2 milioane de membri ai forţelor armate ruse să înceapă să mişte-n front.
Actualul şef al statului nu pierde nici o ocazie să îl critice pe premier, cea mai recentă ţintă fiind măsurile anti-criză luate de Executiv. În acest context, aproximativ 3.000 de susţinători ai partidului Comunist au ieşit în stradă, săptămâna trecută, cerând demisia lui Putin. Nemulţumirile din armată ar putea turna gaz pe foc, dându-le curaj contestatarilor lui Putin să iasă în număr tot mai mare în stradă, mai scrie publicaţia britanică.
Citește pe Antena3.ro