x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin este cel mai puternic om din lume, înaintea lui Trump

Putin este cel mai puternic om din lume, înaintea lui Trump

14 Dec 2016   •   18:16
Putin este cel mai puternic om din lume, înaintea lui Trump
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Vladimir Putin rămâne cel mai puternic om din lume, situându-se înaintea lui Donald Trump şi a Angelei Merkel, potrivit clasamentului pe 2016 întocmit de revista Forbes şi publicat miercuri, relatează AFP. 

Preşedintele rus, în vârstă de 64 de ani, conduce pentru al patrulea an consecutiv în clasamentul revistei americane. ''Din ţara sa natală până în Siria şi trecând prin alegerile americane, liderul rus continuă să-şi atingă scopurile'', scrie Forbes. 

În ce-l priveşte pe Donald Trump, care îl va înlocui la sfârşitul lui ianuarie 2017 pe Barack Obama la Casa Albă, ''el pare să fie imun la scandaluri, are cele două camere ale Congresului în favoarea sa şi o avere personală de mai multe miliarde'' de dolari, subliniază Forbes. 

Cancelarul german Angela Merkel, la putere de 11 ani şi care candidează pentru un nou mandat în toamna anului 2017, pierde un loc comparativ cu 2015, plasându-se pe poziţia a treia. 

Angela Merkel este prima femeie din clasament, unde nu se află decât trei femei în primele 20 de locuri: Janet Yellen, guvernatoarea băncii centrale americane, pe locul al şaselea în clasamentul general, şi Theresa May, şefa guvernului britanic, pe locul al 13-lea. 

După Putin, Trump şi Merkel, pe locul al patrulea se află preşedintele chinez Xi Jinping, iar pe cel de-al cincilea - Papa Francisc. 

Liderii sectorului privat care se află în prima parte a clasamentului, ce include 74 de personalităţi, sunt toţi americani: Bill Gates, cofondator al Microsoft şi cel mai bogat om lume, este primul om de afaceri din clasament, pe locul al şaptelea. Mark Zuckerberg, preşedintele Facebook, este pe locul al 10-lea. 

Preşedintele grupului petrolier ExxonMobil, Rex Tillerson, pe care Donald Trump l-a desemnat pentru postul de secretar de stat al SUA, se află pe locul al 24-lea, imediat după şeful statului francez, Francois Hollande. AGERPRES

×