x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Răboi în Orientul Mijlociu! Noi confruntări interetnice în oraşe din Israel

Răboi în Orientul Mijlociu! Noi confruntări interetnice în oraşe din Israel

13 Mai 2021   •   09:10
Răboi în Orientul Mijlociu! Noi confruntări interetnice în oraşe din Israel

 Noi confruntări între palestinieni şi israelieni au loc în oraşe din Israel, iar preşedintele Reuven Rivlin s-a declarat extrem de îngrijorat de riscul unui război civil de amploare şi a cerut oprirea "nebuniei", cerând implicarea liderilor comunităţilor evreieşti şi arabe din Israel.

Violenţe între grupuri de etnici arabi şi evrei au avut loc în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşele israeliene Acra, Lod, Haifa şi Bat Yam, pe fondul conflictului general dintre armata israeliană şi grupurile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic.

Poliţia israeliană a anunţat arestarea a cel puţin 374 de persoane care au participat la violenţele interetnice din Israel.

Preşedintele Reuven Rivlin s-a declarat foarte îngrijorat de confruntările între cetăţeni israelieni de etnii diferite. "Sunt foarte îngrijorat. Fac apel şi îi implor pe toţi liderii locali, liderii religioşi, pe cetăţeni, pe părinţi. Faceţi tot ce puteţi pentru a opri acest lucru teribil care se întâmplă sub ochii noştri. Avem de-a face cu un război civil între noi fără niciun motiv. Vă rog să opriţi această nebunie", a declarat preşedintele Reuven Rivlin, conform cotidianului Times of Israel.

Confruntările între cetăţeni israelieni de etnie arabă şi cetăţeni israelieni de etnie evreiască generează îngrijorare profundă în Israel. Este prima dată în ultimele decenii când în Israel au loc violenţe interetnice de o asemenea amploare.

Premierul în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, s-a declarat extrem de preocupat de violenţele interetnice şi a avertizat că va mobiliza armata în oraşele în care sunt confruntări. "Ceea ce se întâmplă este insuportabil. Am văzut arabi care au incendiat sinagogi, maşini, au atacat agenţi de poliţie, au atacat civili nevinovaţi. Nu putem accepta, este anarhie. Nimic nu poate justifica ca o gloată de arabi să atace evrei şi nimic nu poate justofica ca o gloată de evrei să atace arabi", a declarat Benjamin Netanyahu.

Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a avertizat că diviziunile etnice din Israel sunt la fel de periculoase ca rachetele lansate de Hamas. "În această seară, mai mult ca oricând, clivajele interne ne ameninţă. Nu sunt mai puţin periculoase decât rachetele Hamas. Nu putem să câştigăm conflictul din Fâşia Gaza şi să îl pierdem pe cel de pe plan intern", a declarat Benjamin Gantz.

Confruntările interetnice din oraşele israeliene au izbucnit marţi seară, în oraşul Lod, situat în apropiere de Tel Aviv, pe fondul conflictului general între armata israeliană şi grupurile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic, care au lansat peste 1.300 de rachete spre Israel în ultimele 48 de ore.

Miercuri seară, din Fâşia Gaza au fost lansate 130 de rachete spre Israel. Un copil de şase ani a fost ucis, miercuri seară, într-un atac cu rachetă care a vizat oraşul israelian Sderot. Astfel, bilanţul victimelor în Israel a ajuns la şapte morţi şi peste 150 de răniţi.

La rândul său, armata israeliană a atacat peste 500 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza, omorând 65 de persoane, inclusiv lideri islamişti, şi rănind alte 365, conform Ministerului Sănătăţii din acest teritoriu palestinian. O clădire de 14 etaje a fost distrusă în oraşul Gaza, fiind al treilea imobil mai înalt de zece niveluri demolat în bombardamente.

În prezent au loc mai multe eforturi diplomatice pentru un armistiţiu, prin intermediul Rusiei, Egiptului, Iordaniei şi Qatarului.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, l-a sunat miercuri seară pe Benjamin Netanyahu. Liderul de la Casa Albă a reiterat susţinerea pentru apărarea Israelului şi a cerut găsirea de soluţii pentru restabilirea calmului.

Administraţia Joseph Biden a anunţat decizia de a trimite un diplomat de rang înalt în Orientul Mijlociu, pentru negocieri între Israel şi grupuri islamiste din Fâşia Gaza în scopul ajungerii la un armistiţiu. Hady Amr, adjunct al secretarului de Stat american responsabil de relaţiile cu Israelul şi cu palestinienii, se va deplasa imediat în Orientul Mijlociu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Israel