Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să dizloce armament nuclear şi nici mobilizarea unui număr mai mare de militari în statele est-europene, în pofida disensiunilor actuale cu Rusia, a dat asigurări secretatul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles.
Rasmussen a răspuns unei întrebări care viza posibilitatea ca NATO să reexamineze angajamentul luat în cadrul unui acord semnat în 1997 cu Rusia de a nu staţiona armament nuclear pe teritoriul noilor state din estul Europei primite în Alianţă.
Tot în cadrul acestor acorduri, NATO a stabilit că va asigura apărarea noilor state membre prin consolidarea efectivelor militare, dar fără a staţiona permanent "trupe combatante substanţiale" pe teritoriile acestora.
"În acest moment, nu întrevăd nicio solicitare adresată NATO de modificare a conţinutului acordului cu Rusia din anul 1997", a declarat Rasmussen, citat de Reuters.
Secretarul general NATO a admis că acţiunile Rusiei în Ucraina au produs "o situaţie de securitate complet nouă în Europa", şi că în acest context este necesar ca NATO să se adapteze acestei situaţii. (C.S.)