x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rateu american - Victime colaterale

Rateu american - Victime colaterale

de Camelia Muntean    |    16 Ian 2006   •   00:00

Aviatia americana a efectuat un raid asupra unui sat din Pakistan, tinta fiind Ayman al-Zawahiri, adjunctul lui Osama ben Laden la conducerea retelei teroriste Al-Qaeda, dar singurul rezultat al atacului este acela de a fi fost ucisi civili nevinovati. Prin urmare, armata americana si serviciile secrete si-au trecut, din nou, la capitolul realizari condamnabile, doar "victime colaterale", o sintagma des intalnita in cursul tuturor conflictelor armate purtate de SUA in ultimii ani. CNN citeaza surse, care afirma ca CIA a ordonat atacul de vineri dupa ce a primit informatii privind prezenta lui al-Zawahiri intr-un sat din apropierea granitei dintre Pakistan si Afganistan.

PATRU RACHETE. Surse din cadrul serviciilor de informatii pakistaneze au declarat ca avioane americane au lansat patru rachete, care au distrus trei case din satul Damadola, situat in regiunea tribala Bajaur, aflata in apropierea provinciei afgane Kunar. In urma raidului au fost ucisi 18 sateni - opt femei, cinci barbati si cinci copii - , dar este posibil ca alte cinci trupuri sa fi fost indepartate imediat dupa atac, iar agentii pakistanezi nu sunt siguri de directia in care au fost transportate, au precizat surse de la Islamabad.

×
Subiecte în articol: externe