x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război comercial SUA-China. Primele negocieri cu privire la taxele vamale au loc la Geneva

Război comercial SUA-China. Primele negocieri cu privire la taxele vamale au loc la Geneva

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2025   •   14:40
Război comercial SUA-China. Primele negocieri cu privire la taxele vamale au loc la Geneva
Sursa foto: Hepta

Înalți oficiali economici din China și Statele Unite au lansat, sâmbăt,ă negocierile la Geneva, Elveția, anunță mass-media de stat din Beijing. Sunt primele discuții de acest gen dintre cele două țări de la introducerea tarifelor vamale de către președintele Donald Trump.

Sâmbătă dimineață au început la Geneva, Elveția, negocierile economice și comerciale la nivel înalt dintre China și SUA, a informat postul public de televiziune CCTV.

Partea chineză este reprezentată de vicepremierul He Lifeng, în timp ce delegația americană este condusă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, potrivit televiziunii de stat chineze CCTV.

Ce se va întâmpla cu taxele vamale

Discuțiile vin în contextul unui război comercial intens, SUA având în prezent tarife de 145% asupra majorității importurilor din China, în timp ce Beijingul a răspuns cu taxe de 125% pe produsele americane.

Chiar înaintea întâlnirii, președintele Donald Trump a sugerat posibilitatea reducerii tarifelor la 80%, cerând în același timp Chinei „să-și deschidă piața pentru SUA".

„Tariful de 80% pentru China pare corect! Depinde de Scott B", a scris Trump pe Truth Social.

Războiul comercial a afectat semnificativ ambele economii. Exporturile chinezești către SUA au scăzut cu 21% în aprilie față de anul precedent, în timp ce economia americană a înregistrat prima sa contracție trimestrială din 2022. Analiștii Goldman Sachs avertizează că un indicator cheie al inflației în SUA s-ar putea dubla la 4% până la sfârșitul anului.

Importatorii americani se confruntă cu dificultăți majore, Federația Națională a Comercianților cu Amănuntul estimând o scădere de 20% a importurilor în a doua jumătate a anului 2025, iar JPMorgan prognozează o reducere de până la 80% a importurilor din China.

Secretarul Trezoreriei a temperat așteptările, avertizând publicul să nu anticipeze un acord comercial important în urma acestor întâlniri, deși recunoaște că reprezintă un pas semnificativ în procesul de negociere.

×
Subiecte în articol: China sua razboi comercial taxe vamale