Germania şi Turcia au chemat la explicaţii ambasadorii fiecărei ţări în contextul unui răboi diplomatic provocat de declaraţiile ministrului turc pentru integrarea în UE, Egemen Bağis, care a criticat poziţia cancelarului german Angela Merkel legată de reprimarea protestelor din Turcia.
La începutul acestei săptămâni, Merkel s-a arătat "consternată" de duritatea de care a dat dovadă guvernul turc faţă de protestatarii care demonstrează de mai multe săptămâni în principalele oraşe din Turcia. La scurt timp, Germania a anunţat că intenţionează să amâne reluarea discuţiilor despre aderarea Turciei la UE, discuţii care urmau să înceapă lunea aceasta, după o pauză de trei ani.
Egemen Bağis a avertizat, însă, că amânarea discuţiilor va duce la represalii din partea guvernului turc, acuzând-o pe Merkel că poziţia critică faţă de Turcia este o stratagemă pentru campania electorală care se apropie în Germania.
În această după-amiază, ambasadorul Turciei la Berlin a fost chemat să dea explicaţii ministrului german de externe, cu privire la declaraţiile lui Egemen Bağis, Turcia reacţionând imediat în manieră similară şi chemând la explicaţii ambasadorul Germaniei la Ankara.
Accederea Turciei la UE este susţinută de mai multe ţări UE, argumentele fiind că primirea unei ţări cu economia în creştere şi cu o populaţie tânără va întări Uniunea.
Merkel şi conservatorii germani, însă, sunt împotriva reluării discuţiilor, argumentând că accederea unei ţări atât de mari va îngreuna blocul UE.
"Nici cancelarul, nici guvernul nu pun la îndoială acest proces. Problema nu este "dacă", ci "cum" vom continua procesul de aderare", a declarat azi purtătorul de cuvânt al guvernului german, Georg Streiter.
În acelaşi timp, însă, Andreas Peschke, purtătorul de cuvânt al ministrului german de Externe, a spus că declaraţiile lui Egemen Bağis sunt "inacceptabile", motiv pentru care ambasadorul Turciei a fost chemat să dea explicaţii.
La rândul lor, oficialii turci l-au convocat pe ambasadorul Germaniei: "pentru a-i comunica punctul nostru de vedere cu privire la ultimele evenimente".
Andreas Peschke a adăugat că reluarea negocierilor cu Turcia a fost amânată din "raţiuni tehnice". Potrivit acestuia, reacţia guvernului turc la protestele din această ţară nu ar fi fost obiectul capitolului 22 al negocierilor, care ar urma să fie dezbătut, dat fiind că acest capitol se referă la "politici regionale".
Ministrul german de externe Guido Westerwelle, însă, apucase să declare, la începutul săptămânii, că mai interesantă ar fi discutarea capitolelor 23 şi 24 din dosarul aderării Turciei la UE, capitole care se referă la drepturile civile, libertatea presei şi libertatea de asociere.