Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Victoria militară a azerilor într-un conflict prelungit, care durează de peste 35 de ani, reprezintă un regres geopolitic neașteptat pentru Rusia, considerată, în mod tradițional, un partener și aliat al Armeniei.
Deseori, strategia post-sovietică a Moscovei a fost aceea de a alimenta conflicte pentru a-și slăbi vecinii apropiați, creând numeroase crize în Ucraina, Moldova și Georgia. În acest caz, însă, Kremlinul a trebuit să se adapteze la puterea în ascensiune a Azerbaidjanului, dezvăluindu-și disponibilitatea de a sacrifica un vechi aliat.
La începutul lunii, înainte de actuala criză, Nikol Pashinyan, prim-ministrul Armeniei, a deplâns faptul că dependența istorică „în proporție de 99,999%” a țării sale față de Rusia, ca partener de securitate, a reprezentat „o greșeală strategică”.
De altfel, de peste un an, devenise clar pentru toate părțile implicate în conflict că Rusia s-a împotmolit în Ucraina și, în consecință, nu poate împiedica Azerbaidjanul să recâștige în cele din urmă controlul într-o enclavă aflată în mâinile etnicilor armeni, asupra căreia azerii doreau să-și exercite supremația încă de la căderea Uniunii Sovietice.
„Resursele rusești sunt în mod clar limitate, iar Karabah este în mod clar o problemă de importanță mai mică pentru Moscova, nefiind un loc precum Crimeea sau Siria, de unde este posibilă o proiecție de forță.”, susține James Nixey, expert în Rusia, în cadrul renumitului grup de reflecție „Chatham House”, care a încercat să explice pentru publicația „The Guardian” cauzele eșecului rușilor.
„Într-un fel, Rusia a ales țara greșită.”, este de părere Neil Melvin, director al grupului de reflecție „Royal United Services Institute”. „Azerbaidjanul este mult mai aproape de Rusia: cele două au graniță comună. Este clar cine este acum forța dominantă în sudul Caucazului și se pare că vrea să se alinieze la ea.”, mai precizează el, pentru același ziar britanic.
Strategia azerilor
Azerbaidjanul este o țară mai mare și mai bogată decât Armenia. În plus, este, la rândul ei, o autocrație, ca și Rusia.
Economia țării, susținută de rezerve mari de petrol și de rezerve semnificative de gaze naturale, își poate permite o armată mai puternică. De altfel, bugetul azer de apărare, de 2,64 miliarde de dolari, este de 3,5 ori mai mare decât cel al vecinilor armeni, arată cifrele prezentate de Institutul Internațional pentru Studii Strategice.
Mai mult, Baku a format deja o alianță eficientă cu Turcia, care i-a furnizat dronele „Bayraktar TB2”. Acestea i-au ajutat pe azeri să câștige ultimul război, cel din 2020, un conflict de 44 de zile, în care Azerbaidjanul a preluat controlul asupra spațiului aerian, bombardând tancurile din epoca sovietică ale Armeniei și ale aliaților săi din Nagorno-Karabah.
În urma conflictului, azerii au recucerit teritoriile pierdute în 1994 și, în pacea care a urmat, a lăsat doar nucleul Nagorno-Karabah în mâinile etnicilor armeni, precum și aproape 2.000 de ruși din forțele de menținere a păcii, staționați pentru a controla granițele și pentru a proteja micul coridor de acces Lachin, către Armenia propriu-zisă.
De asemenea, în perioada premergătoare războiului din Ucraina, Azerbaidjanul a apelat, de asemenea, la Kremlin. Președintele azer, Ilham Aliev, al cărui tată a fost cândva oficial al KGB și membru al biroului politic comunist, a călătorit la Moscova cu două zile înainte de invazie pentru a încheia o alianță cu Vladimir Putin.
Ulterior, Azerbaidjanul a fost de acord să cumpere gaz din Rusia, ceea ce a ridicat semne de întrebare asupra faptului că se folosea de acest lucru pentru a-și îndeplini angajamentele față de UE, unde promisese să exporte mai multe gaze pentru a scăpa blocul comunitar european de dependența energetică rusească.
Ultimul atac al Azerbaidjanului asupra Nagorno-Karabah, cel de săptămâna trecută, a durat doar 24 de ore. În timpul asaltului, mai mulți soldați ruși din trupele de menținere a păcii au fost uciși de forțele azere. Aliev a sunat la Kremlin pentru a-și cere scuze a doua zi, iar problema pare în mare parte închisă, fără ca Moscova să fi protestat semnificativ.
În plus, la sud de Azerbaidjan se află Iranul, unul dintre puținii aliați apropiați ai Rusiei, iar cele trei țări au convenit în luna mai să construiască un nou coridor feroviar de-a lungul Mării Caspice. Despre acest proiect, însă, afirmațiile Moscovei, potrivit cărora s-ar putea crea astfel o rută comercială care să rivalizeze cu cea a Canalului Suez, sunt considerate de către experții internaționali ca fiind extrem de optimiste.
Neputința armenilor
Între timp, prim-ministrul Armeniei s-a plâns că Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), dominată de Moscova și formată din șase țări, nu i-a venit în ajutor, iar unii speră că, acum, guvernul de la Erevan va încerca să se orienteze spre Vest.
Mai mult, parlamentul armean ia în calcul posibilitatea de a semna un acord cu Curtea Penală Internațională, care, dacă va fi ratificat, l-ar putea împiedica pe Putin să viziteze Armenia, deoarece este inculpat de Tribunalul de la Haga.
Mai este însă o cale lungă până la o eventuală apropiere a Armeniei de UE și NATO. „Uitați-vă la dificultățile pe care le are Ucraina în privința aderării la UE și NATO. O țară ca Armenia nu are nicio șansă!”, consideră Nixey. Cu o bază militară rusă stabilită acolo de mult timp, care să o protejeze de Turcia la vest, o astfel de realiniere strategică rapidă a Erevanului ar fi, practic, imposibilă.
Moscova nu mai sperie pe toată lumea
Este posibil ca incapacitatea sau lipsa de dorință a Rusiei de a proteja Armenia să nu aibă implicații majore pentru alte conflicte înghețate post-sovietice, deoarece țările în cauză au mai puțină putere decât Azerbaidjanul sau pur și simplu mai puțină ostilitate față de Moscova.
Magomed Torijev, jurnalist și expert în regiunea Caucazului, afirmă pentru „The Guardian” că guvernul Georgiei este „din ce în ce mai prietenos cu Rusia”, neavând un interes major în încercarea de a recupera Osetia de Sud sau Abhazia, în timp ce Moldova, cu propriii separatiști din Transnistria, nu este pregătită să provoace Kremlinul.
În alte țări, cum ar fi Siria, alianța Rusiei cu regimul aflat la guvernare contribuie la protejarea poziției sale, iar prezența Moscovei aici poate fi una de lungă durată, dacă nu va fi contestată direct.
Dar ceea ce s-a schimbat, spun experții, este faptul că țări mai puternice, precum Ucraina și Azerbaidjan, sunt dispuse și capabile să provoace Rusia, așa cum nu au făcut-o niciodată până acum. „Realitatea este că Rusia slăbește de ceva vreme!”, spune Melvin.
Kremlinul și Casa Albă se acuză reciproc de destabilizarea regiunii
În timp ce mii de etnici armeni fug din casele lor din Nagorno-Karabah, temându-se de acțiunile de purificare etnică ale azerilor, Moscova şi Washingtonul se acuză reciproc că destabilizează regiunea Caucazului de Sud.
„Îndemnăm Washingtonul să se abţină de la cuvinte şi acţiuni extrem de periculoase, care duc la o creştere artificială a sentimentului antirus în Armenia!”, a scris, ieri, Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, pe aplicaţia de mesagerie „Telegram”.
Comentariul făcut de Antonov este un răspuns la remarcile din ziua precedentă ale unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, după ce Armenia a acuzat Moscova că nu a intervenit în recapturarea enclavei Nagorno-Karabah, săptămâna trecută, de către forţele azere.
„Cred că Rusia a demonstrat că nu este un partener de securitate pe care armenii să se poată baza.”, a afirmat Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, citat de Reuters.
Americanii şi unii dintre aliaţii săi occidentali au condamnat acțiunile azerilor, care au schimbat conturul Caucazului de Sud - un mozaic de etnii aflate pe un imens rezervor de petrol şi gaze -, acolo unde Rusia, SUA, Turcia şi Iran sunt într-o competiție acerbă pentru obținerea influenţei.
Rusia a spus că doar Armenia este de vină pentru victoria Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, deoarece a cochetat cu Occidentul, în loc să coopereze cu Moscova şi Baku pentru pace.
Între timp, mii de etnici armeni au fugit deja din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, după ce combatanţii lor au fost învinşi în operaţiunea-fulger lansată de azeri.
Autoritățile din Baku au promis că vor proteja drepturile celor aproximativ 120.000 de armeni care trăiesc în Nagorno-Karabah, dar nimeni nu pare să se încreadă în asigurările lor. Plecarea în masă a avut loc, de altfel, în mijlocul unui sentiment general de confuzie şi teamă, care s-a răspândit în întreaga enclavă.
Din 1988 până în 1994, aproximativ 30.000 de oameni au fost ucişi şi peste un milion, majoritatea etnici azeri, au fost strămutaţi, în timp ce armenii s-au desprins de sub controlul Azerbaidjanului, în Primul Război din Nagorno-Karabah.
