Forțele ucrainene se află sub presiune din ce în ce mai mare în Bahmut din cauza luptelor intense din interiorul și din jurul orașului, informează Ministerul britanic al Apărării, citat de The Guardian.
Ucraina „întărește zona cu unități de elită”, dar forțele rusești înregistrează noi progrese.
„Apărarea ucraineană a orașului Bahmut din Donbas se află sub o presiune din ce în ce mai mare, lupte intense având loc în interiorul și în jurul orașului", a transmis instituția.
Forțele ruse au făcut noi progrese în suburbiile orașului.
„Ucraina consolidează zona cu unități de elită, iar în ultimele 36 de ore au fost distruse două poduri cheie din Bahmut, inclusiv un pod vital care leagă orașul de ultima rută principală de aprovizionare din Bahmut către orașul Chasiv Yar”, se mai arată în informare.
Viceprimarul din Bahmut, Oleksandr Marchenko, spune că în oraș sunt lupte de stradă.
„Orașul este aproape distrus și nu există nicio clădire care să fi rămas neatinsă în acest război. Sunt complet distruse cartiere, clădiri și blocuri de apartamente”, explică acesta.
Serghei Șoigu a vizitat forțele ruse din Ucraina
Într-o declarație publicată pe Telegram, Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că Șoigu „a inspectat” un post de comandă al uneia dintre formațiunile districtului militar de est, scrie The Guardian.
În videoclipul publicat de minister, Șoigu este văzut acordând medalii personalului militar rus și vizitând un oraș în ruine împreună cu comandantul districtului, generalul-colonel Rustam Muradov.
Acesta „a inspectat postul de comandă înaintat al uneia dintre formațiunile Districtului militar de est în direcția Donețk Sud” în timpul vizitei, a precizat Ministerul Apărării pe Telegram.
El a mai prezidat o întâlnire cu comandanți de rang înalt, inclusiv cu șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, și cu generalul Serghei Surovikin, unul dintre adjuncții lui Gerasimov în campania din Ucraina.
Serghei Șoigu a vizitat rar linia frontului.